January 04, 2008

supradoza de sentimente

Pe o masă, undeva, se află o sticlă. Conţinutul ei te atrage în mod inexplicabil; guşti din ea, are un gust deosebit, ceva ce ai cunoscut din totdeauna, dar n-ai experimentat niciodată. Treptat, savoarea îţi acaparează simţurile. Hipnotizat, nici nu observi repeziciunea cu care acest miraj te închide în interiorul lui. Este apogeul plăcerii oferite de această băutură stranie. Pe neaşteptate te trezeşti la fundul sticlei, sorbi şi ultima picătură, când realizezi că eşti prins. Gura sticlei este atât de sus, gâtul ei atât de îngust, pereţii alunecoşi… Strigi după ajutor, loveşti pereţii sticlei încercând să-i spargi. Totul este în zadar; pereţii sunt prea groşi, iar puterile tale sunt limitate. Sticla nu are însă dop, lucru care îţi permite să respiri şi mai ales, să speri că vei putea evada, lucru pe care-l vei face, amintindu-ţi fabula celor două broaşte. Un dop ce astupă gura sticlei ar însemna condamnarea ta, datorată slăbiciunilor tale. În acest caz singura ta salvare ar fi ca sticla să se spargă, lucru care prea rar se întâmplă...