August 14, 2009

always too good to be true

Chiar ai crezut vreodată că pietrele sunt imobile? De ce, doar pentru că sunt relativ grele? Sau pentru că aparţin locului unde (crezi tu că) s-au format? Pietrele se mută...oamenii mută pietre...munţi întregi chiar. Se întâmplă tot mai rar să te întorci după nişte ani într-un loc şi să găseşti aceeaşi piatră, în acelaşi loc unde ai vazut-o prima dată, neschimbată. Vânturi şi ploi trec peste ele şi dacă nu le dislocă, cel puţin le modifică înfăţişarea. [da, e vorba, din nou, despre oameni. oameni reci, pietre care apasă suflete timp îndelungat, care lasă urme şi după ce îndrăzneşti să spui că ţi s-a mai luat o piatră de pe inimă.]


Întrerupem relatarea pentru un scurt moment de optimism:

"Să nu-ţi fie frică nicicând să zîmbeşti, să fii fericit, să gândeşti pozitiv etc. oricum toate motivele tale de bucurie disimulată nu sunt altceva decât holograme proiectate de creierul tău chinuit! N-ai ce să pierzi de vreme ce niciodată n-ai avut nimic. "


Am revenit.

Nimic nu e gratuit, nu le mai accepta caii troieni.
Nu te strădui să le înveţi limba doar mizând pe faptul că aşa te vor primi mai uşor printre ei.
Când în oglindă vezi un şoarece delicios, nu ieşi pe stradă pentru a te împrieteni cu pisici.