April 30, 2010

22 de ani şi o zi


Cadou de post ziua mea (sau cadou pt 65 de ani de la moartea lui Adolf Hitler) am primit 500 de vizitatori!!! repet !!!

Interesează pe cineva cum mă simt la 22 de ani sau măcar cum mi-am petrecut cea mai importantă zi din an? Nu? Bine, atunci vezi ce face x-ul ăla alb pe fond roşu din colţul dreapta sus al paginii!
M-am trezit la ...8 something în dimineaţa fabuloasei zile de 29 aprilie 2010. M-am dus la facultate cu de 2X emoţii... s-a dovedit că m-am dus fix pentru nimic. Am stat numai la primul curs - Management care este. Ah, am uitat să menţionez că m-a pupat un băiat drăguţ pe care nu vă spun că îl cheamă Luca. Am plecat de la universitate cu profa de Management către biblioteca universitară (da, asta se pune ca şi când m-am dus "acasă" haha). Pe drum l-am văzut pe Jokerman (deoarece în ciuda evenimentelor recente, eu îmi amitesc de existenţa domniei sale). La bibliotecă 1st awkward moment of the day: mă duce profa la directorul bibliotecii să-i spun despre şoarecele din sala de lectură. [!!!] Mă duc apoi la împrumut, iau cele două cărţi de care aveam nevoie eu şi respectiv Anna, apoi plec towards ...home. Şi cum eram eu aşa Black Widow wearing the red shoes prepared to dance the blues, un tip încearcă să-mi ridice fusta... second awkward moment that is. Poate ar trebui să mă obişnuiesc cu bărbaţii frustraţi din România care nu au altă şansă de a atinge o femeie decât pe stradă? I think I'll pass! Îmi continuu eu drumul, pe drum mă sună Ioana să vadă ce fac... îi zic ce fac...ea uită că e ziua mea (îşi va aminti câteva ore mai tîrziu, just in time before midnight). Ajung acasă, mă apuc de citit pentru un eseu pe care îl am de făcut şi îmi dau seama că îmi mai trebuie o carte şi mă întorc la bibliotecă s-o iau. Pe drum mă întâlnesc eu cu un câine care probabil ştia că e ziua mea şi nu a găsit ce alt cadou să-mi facă decât o muşcătură! this counts as the 3rd awkward moment of the day!
Ce mi se pare dubios (above all these things) este faptul că I became so numb lately...Nu m-am supărat că ăla a încercat să-mi ridice fusta (nu a reuşit), nici că acelei căţele, care avea pui la aproximativ 2 metri de locul unde eram, i s-a părut nu-ştiu-ce la mine şi a simţit nevoia să mă muşte... Poate era timpul să ajung la...22 şi să nu-mi mai pese de nimic. Să nu-mi mai pese cu adevărat ce cred oamenii, să nu-mi mai pese şi să-mi vină să cânt şi să am acea stare de "the hills are alive with the sound of music" când mi se întâmplă (destul de des) să-mi cadă cerul în cap.

Am 22 de ani şi o zi şi sunt bine! Chiar foarte bine!


Aş vrea să le mulţumesc tuturor celor care şi-au adus aminte de ziua mea (cu sau fără imboldul dat de hi5/myspace/facebook)! Oricare ar fi fost motivaţia pentru care oamenii aceia au simţit nevoia să-mi dea un semn prin care să ştiu că ei ştiu că e ziua mea, it made me real happy! At least I know who cares about me şi cine nu dă 2 bani pe mine.


END!!!