April 18, 2010

Terra Daciae

O treaptă de pămînt, o treaptă de piatră
Şi-am ajuns la pirosfera veacurilor, la muma-vatră
Ea ne-a ocrotit sufletul la sân

În leagănul cîmpiei doinit de ape,
Sub streaşină muntelui cu creştet stăpîn,
De singurătatea lui Zamolxe aproape.
Încă de mici am râs de moarte, am tras în nori ci
Potolind setea duşmanilor cu sînge şi otravă.
După agerimea fierului ne-au spus daco-geţi,
După strălucirea aurului ne-au adulmecat ca o fiară bolnavă
Loviţi, am izbit totdeauna în piept,
Coborînd din stîncă fulgerul drept.
De teamă să nu înviem,
Ne-au risipit cetăţile, ne-au ucis altarele,
Toate frumuseţile, ca-ntr-un blestem,
Ni le-au schilodit. Şi-am rămas doar cu soarele.
Din el ne-am croit poteci în pădure, în munte,
Am podidit cu lacrimi şi spice cîmpia,
Lîngă vetre mărunte
Am logodit timpul cu statornicia.
Dacă te uiţi bine, apoi
În pietre, nemuritori, sîntem noi, numai noi.



- Ion Brad