October 21, 2010

România de vânzare


Stare tehnicã:
Are probleme cu alimentarea, o micã defecţiune la mecanismul de direcţie, cã nu ţine linia dreaptã, şi merge cam înfrânatã. Cutia de viteze e blocatã în marşarier. Este înmatriculatã în Europa, cu numere provizorii, se mai poate circula cu ea maxim o lunã.
Istoric:
Este fabricatã acum 2000 de ani, sub licenţã romanã. A fost avariatã în repetate rânduri. Prima datã a fost condusã de nişte ciobani, dar au mai cãlãrit-o şi alþii. A fost reparatã numai cu piese second hand, aduse de pe la turci. O perioadã a fost condusã bine de nişte nemţi, Carol I şi Ferdinand, dar apoi a încãput iarãşi pe mâna unor idioţi care au bãgat-o prin toate gropile.
Exteriorul a fost vopsit în 1989, dar interiorul este încã plin de ruginã. A mai avut câteva reparaţii capitale, în 1600, 1859 şi 1918, dar a mai şi pierdut o parte din piese.

Combinaţii:
Predau leasingul, mai sunt de platã la ea câteva zeci de rate FMI. Accept şi variante de schimb cu o ţarã similarã din Africa, oricât de micã ar fi dar sã funcţioneze.

De ce o vând:

Sincer sã fiu, o vând cã m-a lãsat în drum şi nu mã pricep la ea. Plus cã îmi consumã cam mult  şi ca s-o repar mã costã cât nu face. Oricum, eu n-am permis de conducere pentru categoria asta de ţarã, aşa cã sã o conducã cine s-o pricepe. Dacã nu o vrea nimeni, o dezmembrez şi o vând pe bucãţi. E pãcat de ea, vã spun. Sper sã o ia cineva care ştie sã o aprecieze.

© XcrY