December 03, 2011

Până la Urma...



Am fost la concert Urma în club B!bl!otek (iar în cele cinci ore pe care le-am petrecut acolo nu mi-am putut da seama de unde titulatura...). Location: o hală de mici dimensiuni, neîncălzită, stângaci mobilată...  Anyways, atmosferă slab calitativă. Cum de altfel ne aşteptam, a fost plin de copii şi, slavă Domnului, cum la fel ne aşteptam, nu am întâlnit mai mult de două-trei figuri cunoscute pe acolo...(bine ...unsprezece figuri cunoscute, unele dintre ele ale unora pe care nu-i mai credeam în viaţă)
Pe afiş scria că ora începerii este 22:00. Ok, ne-am spus noi, asta înseamnă aproximativ 23:00. Ei bine, a fost (00.00!!!) când, pentru o oră şi-umpic au urcat pe scenă Chester. Nu m-am putut abţine şi m-am întors towards my partener şi i-am sugerat să nu se simtă prost dacă nu ştie pe de rost versurile.
Cred că tot pe aici am povestit de un concert Luna Amară în care insinuam că trupa a venit cu fanii de acasă. Eram convinsă că sportul ăsta nu se mai practică, dar iată că ...Chester au avut pe toată durata recitalului o trupă de vreo şapte – opt copchii de vreo 15 ani (cu zece pe linie la mate şi olimpici la fizică după cum arătau) care le-au asigurat cheerleading-ul, manifestând maximum de extaz.
Solistul tot anunţa „acum vom cânta o piesă nouă”, „urmează o altă piesă nouă” şi mă întrebam dacă vreuna, oricare dintre  piese e în vreun fel veche pentru cineva prezent aseară acolo!!! I mean really!
La final, my partner towards me: „Dacă strigă cineva ‘bis’, mă duc şi-l bat”. Cineva a cerut bis... în glumă, desigur!

Motto: „De ce te vaiţi, mă? Zi ce ai de zis!”

Chester mi-au părut ceea ce-mi place de obicei să numesc trupă de garaj, care cântau un fel de p...unk, na... punk, bine, fie... O mieunătură acompaniată de doo chitare. Left me completly numb. Vorba aceea: câte bordeie, atâtea feluri de a înţelege warm-up-ul.
Personal nu m-am dat niciodată în vânt după punk. Ascult cel mult Bad Religion şi aici chiar mă opresc. Pe trei sferturi din durata în care Chester s-au aflat pe scenă am simţit nevoia, aproape de sevraj, de ceva grawling. Ultimele doo piese le-au cântat alături de un constănţean care a adus (în sfârşit, mulţumesc Doamne!!!) touch-ul de grawling. Un argument în plus pentru o ipoteză mai veche de-ale mele potrivit căreia constănţenii ar asculta cu plăcere orice s-ar termina în –core.

Urma... scapă turma

Strategia de warm-up absolut execrabil a dat roade, căci pe la 01:...something, când au urcat pe scenă în cele din urmă...Urma, toată lumea s-a trezit instantaneu din letargie şi a izbucnit în ropote de aplauze.
Urma sunt băieţi fini, cu apucături sănătoase de trupă din vest, care îşi respectă fanii şi pun doze mari de pasiune în ceea ce întreprind pe scenă. Nu-s previzibili, în niciun caz plictisitori (Chester, watch and learn!). De când au urcat pe scenă au ridicat publicul în picioare şi aşa l-au ţinut preţ de două ore.
Piesele băieţilor sunt pline se pasiune, de forţă şi mult, mult bun gust. Cu adevărat nişte instrumentişti desăvârşiţi (păcat de sonorizarea slabă ce le-a fost pusă la dispoziţie în clubul lupeşte). Iar despre vocea solistului ce aş mai putea să spun... din punctul meu de...auz, omul ăla cântă dumnezeieşte.
All in all, exceptând locul în care s-a desfăşurat, organizarea românească (trade mark) şi surogatul de trupă din deschidere, concertul Urma a meritat toţi banii şi toată energia consumată.