February 05, 2012

De ce nu protestez

Tocmai am terminat de lecturat un text de pe blogul unui om pe care, în orice altă împrejurare l-aş numi detestabil, dar nu şi azi.
L-am cunoscut în urmă cu vreo şapte ani, când scrijelea poezioare cu pretenţii de talent patologic pe mesele din lemn dintr-un bar constănţean oarecare. A fost „dragoste la prima vedere” din partea amândurora, trebuie să spun. Mi-a mărturisit atunci sincer, aproape cu lacrimi în ochi că şi-ar fi dorit să nu mă fi cunoscut niciodată. Aww...

Astăzi am nimerit, pentru prima oară, pe blogul său, căci mi-a atras atenţia un titlu gen „De ce protestez”. Ia sa vedem de ce prostestează scriitoraşul cel viteaz, mi-am spus eu around 01.00 am in the morning. Am dat peste o listă cu motive, pertinente ce-i drept. Şi-am tot citit pââââână la final, în nădejdea că voi găsi totuşi şi o explicaţie... Motivele desigur m-au plimbat de la „nu-mi place unde se află ţărişoara în momentul ăsta”, cu popas la „salarii infecte şi pensii chiar mai mizere”, apoi a urmat un drum scurt la „nu câştig îndeajuns de mult din frecat menta, iar posmagii ar fi putut fi ceva mai moi”, ca să finalizăm itinerariul la „mi-ar fi ruşine să-i las pe oamenii aceia să îngheţe în piaţă apărându-mi mie drepturile”. Ehm, da, bine, nu mi-a venit să râd de lista lui de motive, dimpotrivă, în ciuda persiflării mele de mai sus oleacă, trebuie să recunosc că un sâmbure viguros de dreptate tot exista în textul său. Dar chiar şi aşa, ce aş vrea eu să-mi spună cei care protestează este ce anume aşteaptă să se întâmple în urma sacrificiului lor. Motive, am mai spus-o, sunt infinit de multe. Mai toţi simţim mai mult sau mai puţin dureros cuţitul zgâriind pe os, dar ieşitul în stradă nu-i garantat vreun panaceu. Eu cel puţin am nevoie să văd înainte să cred. Am nevoie de un precedent. Decembrie ’89 doesn’t stand, I’m sorry.
Din casă, de la căldurică, postând pe blog de pe laptopuţ, am să stau să aştept finalul, am să aştept să-i văd înălţând trofeul victoriei asupra sistemului cvasidictatorial şi aşezând laurii meritorii pe creştetul celor ce vor fi vestitorii vremurilor însorite. Abia atunci îmi va fi cu adevărat ruşine.