April 24, 2012

Forţată cumva de împrejurări, am fost nevoită astăzi să iau 42-ul de la Dacia până în centru. Nu ştiu exact câte staţii am parcurs (cred că a fost şi prima dată ever când am călătorit cu 42-ul), dar ştiu că era al naibii de aglomerat şi în continuu m-am întrebat de unde veneau oare toţi pensionarii ăia încărcaţi cu sacoşe cu legume (mostly ceapă verde), la 17:00, într-o zi de luni. Somehow, autobuzul era plin de pensionari, ţigani foarte gălăgioşi (ăsta e pleonasm?) şi persoane incapacitate fizic.
Poate ar trebui să mă bucur totuşi că n-am dat peste bătrânica de 1,20 m, puţin senilă, care cred că locuieşte în 100 sau acordeonistul la 65-70 de ani, care cântă muzică lăutărească, în acelaşi 100, la ore de vârf şi graţie căruia am înţeles şi eu adversitatea europenilor faţă de imigranţii români din Franţa, Italia...whatever.