August 31, 2012

Interitus Dei lansează albumul "Occult"


Surprize de la Interitus Dei, folks! Băieţii au făcut publice, zilele acestea, artwork-ul şi setlist-ul noului album „Occult”. Grafica albumului a fost realizată de Bogdan Boeru, cel care s-a ocupat şi de coperta LP-ului „In Motion”(2009). 

Full-length-ul „Occult” este al cincilea din cariera formaţiei şi conţine zece piese.
Rockerii au programat lansarea albumului pentru toamna acestui an. Astfel, prima lansare va avea loc, acasă, la Constanţa, însă formaţia nu a definitivat data şi locul unde va avea loc evenimentul. În schimb, Interitus Dei au fixat deja data şi locul unde va avea loc lansarea albumului în Bucureşti. Astfel, pe 26 octombrie, în club Ageless, se aşteaptă un gathering de zile mari al fanilor din toată ţara. Preţul unui bilet este 15 lei şi include un exemplar al cd-ului „Occult”. Pentru acest release party, ce va avea loc în capitală, Interitus Dei îi au ca invitaţi pe prietenii de la Psychogod. 

Pentru cel mai recent produs discografic, Interitus Dei a colaborat cu casa de discuri germană High Top Records şi cu agenţia de management şi booking GeneralPro, cea care se ocupă şi de managementul unor trupe precum Negură Bunget şi The Claymore.  

Primul single extras de pe acest nou album a fost „Strâga”, piesă al cărei videoclip a fost lansat la începutul acestui an şi care a întâmpinat un real succes în mediul online.



Titlurile celor zece piese incluse pe noul album de studio:

1. Crowd
2. Riddles of the Dead
3. Lux in Tenebris
4. Strâga
5. Travel with the Sun
6. Cards of Destiny
7. Tubhal Qayin
8. Evil Twin
9. A Picture in the Pocket
10. It Begins!