April 05, 2013

Profesionalismul jurnalistic - mais qu'est-ce que c'est ca?



Jurnalismul din România se află într-un declin tot mai accentuat. Situaţia poate fi pusă şi pe seama faptului că mulţi dintre amatorii, absolvenţi de Politehnică, ce au intrat în presă după 1990 au ajuns,  astăzi, să ocupe funcţii de conducere în instituţiile media. Din fotoliile lor confortabile de acum, majoritatea nu fac altceva decât să perpetueze practica jurnalismului după ureche. Presei din România post-decembristă i-a lipsit acut o reglementare legislativă corespunzătoare, care ar fi putut, într-o oarecare măsură, să contribuie la salubrizarea domeniului şi a breslei. 

Relatarea de presă sau orice material jurnalistic nu ar trebui să semene cu o compunere de şcoală generală. Ignorarea acestui aspect a umplut redacţiile de ştiri cu absolvenţi de Litere „cu condei”. Pentru că simpla înşiruire de cuvinte „potrivite” a devenit una dintre virtuţile jurnalistului de astăzi, ne trec tot mai des prin faţa ochilor şi pe la urechi materiale de presă lipsite de substanţă.  

Obiectivitatea şi echilibrul specifice profesiei de jurnalist au devenit de mult nişte himere; noţiuni pe care le mai întâlnim doar prin manualele de jurnalism scrise de americani şi britanici acum un deceniu sau chiar mai bine. Mulţi dintre cei care alcătuiesc fauna redacţională nu au auzit vreodată de funcţia de agenda setting. A spune publicului la ce să se gândească necesită o doză de fler, dar nu strică nici câteva puncte în plus la coeficientul de inteligenţă. De la idealul de enciclopedie ambulantă construit în jurul jurnalistului în trecut, ajungem acum să ne împiedicăm de ignorantul posesor blog, cont de Facebook sau Twitter, adesea incapabil să pună întrebări.

Aplecarea reporterului către pornografia senzaţionalului cântăreşte mult mai mult decât diploma de jurnalist. „Pleacă de aici cu etica şi deontologia ta! Nu lăsa adevărul să strice ştirea!” Mă întreb câţi dintre jurnalişti mai fac uz de clauza de conştiinţă, pornind, desigur, de la premisa că au negociat la angajare contracte care includ şi aşa ceva. 

Presa „liberă” post-decembristă s-a subjugat de bunăvoie şi nesilită de nimeni sintagmei distorsionate potrivit căreia clientului de publicitate i se cuvine şi spaţiu editorial. Mi s-a întâmplat să văd materiale colosale ratate din absurdul motiv „avem contract cu ei”.  Se vorbea în urmă cu vreo şapte ani despre aşa-zişii oligarhi care au monopolizat media din România. Să ne amintim câte adversităţi şi-a atras emiţătorul acestei idei la acea vreme, mai ales din partea presei care s-a simţit mai ofensată decât o virgină surprinsă goală la scăldat. A nu muşca mâna care te hrăneşte este perfect ortodox, însă nu prea are legătură cu menirea jurnalismului. 

Cred că merită reţinut faptul că noţiunea libertăţii şi independenţei presei nu s-a inventat în Europa de Est post comunistă şi că ea există de vreo 200 de ani în Occident, unde a reuşit, tot în atâtea sute de ani, să nu corupă iremediabil sistemul. Să ne amintim dacă nu asta, măcar faptul că CNN nu are un substitut al Monicăi Tatoiu care să argumenteze despre, să zicem, situaţia economică din Cipru pentru a-şi creşte audienţa.  Să ne amintim, dragi colegi jurnalişti, cum ne informăm despre un subiect delicat nu de la Realitatea TV, ci de la CNN şi BBC şi să ne întrebăm simplu „De ce?”.