May 10, 2013

Cum am dresat un melc pe sânii tăi
 de Matei Vişniec
 
Asa..Totul e pregatit...In cinci minute ea va fi aici.Va suna la usa si eu ii voi deschide.Intrati,doamna,ii voi spune.Sunt aici.Va astept.Si o voi invita sa se aseze.Si, in timp ce se asaza,eu imi voi scoate incet inima din piept si o voi pune pe masa.Inima mea palpitanda pe fata de masa alba. Ca un mic cadou. Ea va fi, cu siguranta, surprinsa si atunci eu ii voi spune..Cu dumneavoastra,doamna,nu pot face altfel.Sa va am in fata si sa imi pastrez in acelasi timp inima sufocata in piept e cu neputinta.De aceea,prefer sa o scot si sa v-o pun in fata,in mijlocul mesei,pe acest dragut platou japonez pe care mi l-ati oferit anul trecut de ziua mea. Asa vom putea vorbi cu inima deschisa.Asa nu vor mai exista secrete intre noi. Inima mea in mijlocul mesei,palpitand intre doua lumanari,intre doua cupe de sampanie,nu e deloc o imagine dezagreabila.Si,in plus,in acest fel,o voi supraveghea.Pentru ca,stiti,doamna,intre dumneavoastra si inima mea exista o relatie pe care nu mai stiu sa o stapanesc.Intre dumneavoastra si inima mea,iubita doamna,se intampla ceva foarte fin,foarte inteligent,foarte bizar,cum nu se poate mai neobisnuit,ceva irational,ceva imposibil si improbabil,ceva ce imi depaseste capacitatea de intelegere. Sunt nopti,de exemplu,cand ma trezesc la trei dimineata cu un gust amar in gura si cu senzatia de vid in piept.Gustul amar nu e nici o problema,e gustul absentei dumneavoastra.Dar senzatia de vid din piept e ceva grav.Sa te simti golit si sa nu intelegi nimice grav.Sa iti dai seama ca pieptul tau este gol,ca inima ta nu mai e la locul ei,ca inima ta nu mai e cu tine,ca inima ta a fugit de acasa... e grav.Sa aprinzi lumina si sa iti observi inima tarandu-se ca un crab pe pamant,indreptandu-se catre ferastra,catarandu-se pe draperie si incercand sa evadeze pe fereastra deschisa... va jur,doamna,toate astea ma ranesc... Din fericire,inimile nu alearga prea repede si le putem prinde in casa scarilor sau in fata imobilului... Dac-ati sti de cate ori mi-am recuperat inima in plina noapte de la coltul strazii sau chiar din statia autobuzului pe care il iau de obicei pentru a merge la dumneavostra! O inima singura,rosie-rosie, la capatul puterilor, dupa ce a parasit un piept, dupa ce a coborat din pat, dupa ce a parcurs distanta dintre pat si usa, dupa ce a iesit prin usita pisicii, dupa ce a coborat scarile si a traversat strada... stiu ca nu e chiar normal... o inima singura aflata la capatul puterilor sa astepte intr-o statie de autobuz la ora patru dimineata... In mod normal o inima nu ar tebui sa fuga...Inimile, daca ne luam dupa manualul de anatomie, sunt facute sa stea linistite in custi si sa bata.O inima este o pompa cu sange, nu incape indoiala.Stiinta ne-a dovedit-o.O inima este formata dintr-un miocard inconjurat de un pericard tapisat in interior cu un endocard.Poftim, manualul e categoric, nu mai exista altceva intr-o inima, in afara celor trei carduri pe care tocmai le-am mentionat si in afara ventriculului drept care serveste la stocarea memoriei greselilor si in afara ventriculului stang care serveste la captarea parfumului fantasmelor.Nu, stiinta este formala, marimea inimii este cam o data si jumatate marimea pumnului nostru strans... Adica atat... Un pic mai mica la femei decat la barbati... Asta e important, asta... Si inima unui adult cantareste intre 300 si 350 de grame, asta e tot, este demonstrat, intre 300 si 350 de grame indiferent de lucrurile pe care le-am trait, de emotiile pe care le-am avut, de durerile pe care le-a simtit... Iata, totul este specificat in manualul de anatomie:inima este un organ pe care omul a reusit sa-l sedentarizeze.In mod normal, el nu se plimba de unul singur, inima este un organ nocturn care nu suporta lumina, un organ care nu suporta contradictiile, si, mai cu seama, nimic din ceea ce cade greu la inima. Deci iata de ce nu inteleg eu deloc, doamna, dar chiar deloc, de ce , de fiecare data cand ma gandesc la dumneavoastra, aceasta pompa caraghioasa incepe sa se framante, sa bolboroseasca, sa se balbaie, sa moara, sa se resusciteze, sa se prosteasca, sa se piarda cu firea si sa regrete apoi, sa improvizeze clovnerii si sa isi ceara iertare apoi... Iar data trecuta, doamna, in timp ce imi trimiteati o bezea prin evantai,parfumul buzelor dumneavoastra a patruns atat de brusc in sangele meu, incat inima mea a explodat.Inima mea era peste tot, in gura, in plamani, in burta... Au mai avut loc explozii in toate arterele, in toate moleculele mele, in toti atomii... Am avut nevoie de un an intreg de singuratate pentru a-mi reconstitui inima, pentru a pune laolalta totul... Iata de ce , doamna, prefer acum sa imi pun inima pe masa, in fata dumneavoastra, intre noi,la vedere... Daca vreodata mai explodeaza, cel putin veti purta si dumneavoastra urmele...
                                                                          ***