June 02, 2015

Ce mi-ar placea sa retinem din exemplul lui Caitlyn Jenner


Transformarea fostului campion olimpic Bruce Jenner în femeie a fost, cu singuranţă, un şoc nu numai pentru familia lui, dar şi pentru public.  Am văzut–o pe Caitlyn Jenner, ieri, pe coperta revistei Vanity Fair şi mi-am spus că arată absolut fabulos. Ce m-a frapat însă mai mult decât transformarea în sine a fost susţinerea de care a avut parte, din partea familiei, a celebrităţilor de la Hollywood, dar şi a preşedintelui Statelor Unite, Barack Obama. Am citit zeci de mesaje de încurajare postate pe reţelele de socializare şi mi-a crescut inima de apreciere pentru femeia ce apare pe coperta numărului curent al revistei Vanity Fair. 
 
M-a frapat aşadar decenţa cu care noul personaj a fost primit şi nu m-am putut abţine să mă gândesc cum ar fi fost primită o astfel de transformare în show-biz-ul românesc. Cu siguranţă totul s-ar fi consumat sub forma unui scandal penibil disecat pe vreuna dintre cele mai repulsive canapele din televiziune.

Mi-am dorit, aşadar, sincer ca exemplul lui Caitlyn Jenner să fie de inspiraţie pentru o lume întreagă, nu doar pentru America, iar modul în care a primit susţinere să-i inspire poate şi pe români, care sunt încă homofobi, refractari la tot ce este diferit şi pare să sfideze nişte convenţii pe care nici măcar nu le înţelegem atât de profund cum ni se pare. 

Mi-aş dori ca românii să înţeleagă din povestea lui Caitlyn Jenner că asumarea unei identităţi sexuale, a unei identităţi de gen nu este ceva imoral sau vulgar. Este un act de curaj, de asumare a ceva ce transcede fiinţa fizică. Acelaşi lucru este valabil pentru persoana care alege să facă schimbarea, dar şi pentru cei care aleg să-i fie alături într-un fel sau altul. Sexualitatea este până la urmă o convenţie. 
 
Am privit-o cu multă admiraţie pe femeia absolut superbă care apare în pictorialul realizat de Annie Leibovitz. Am văzut în ea un om complet, liber, care emană siguranţă de sine prin toţi porii. Exemplul transformării lui Bruce Jenner ar trebui să fie privit ca un exemplu puternic a ceea ce se află dincolo de imaginea unui transsexual. Bruce Jenner este un fost sportiv de performanţă, care în 1976 a câştigat o medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Montreal, stabilind un record mondial. Acesta mi-aş dori să fie un exemplu care să ne arate tuturor că transsexualii nu sunt nici pe departe oameni de categorie inferioară, ba chiar din contră.


Înainte de a judeca alegerile sau înfăţişarea sub care un om alege să trăiască ar trebui să încercăm să privim mai în profunzime, aproape de sufletul persoanei, depăşind barierele sexualităţii şi mai ales pe cele ale convenţiilor sociale perpetuate uneori fără fundament.