March 14, 2016

Cel mai ieftin demachiant



Ne place să avem grijă de noi, să arătăm mereu ca scoase din cutie, iar machiajul are un rol foarte important în această ecuaţie. Ne place să experimentăm cu tot felul de culori şi palete care mai de care. Machiajul îţi dă practic posibilitatea să fii de fiecare dată alta, iar o femeie care arată bine se simte bine, it’s a fact.  
 
Cea mai neplăcută parte a rutinei zilnice de beauty este fără îndoială demachierea. Ajungem obosite seara acasă şi de cele mai multe ori numai de asta nu ne arde. Totuşi, demachierea dinainte de culcare este deosebit de importantă pentru sănătatea tenului. 

De la laptele Doina şi până la mai ştiu eu ce cremă cu puteri supranaturale şi etichetă de designer (hint), piaţa cosmeticelor este plină de produse demachiante pentru orice buget. Am şi eu câteva în colecţie, însă cu mâna pe inimă vă spun că, având tenul extrem de sensibil la produse cosmetice, cel mai bine mi-a prins să mă demachiez cu săpunul de faţă exfoliant de la Dove. Da, aţi citit bine, mă spăl pe faţă cu săpun şi adio machiaj în mai puţin de două minute. 

L-am descoperit din întâmplare acum vreo doi ani, iar de atunci parcă nu-mi mai trebuie alt produs. E foarte ieftin (l-am cumpărat cu 3 lei cel mai scump) şi îndepărtează cu succes şi la fel de rapid inclusiv produsele waterproof. L-am folosit pentru demachierea ochilor şi am fost surprinsă să constat că nu irită şi nu oferă senzaţiile acelea de usturime. Vă sfătuiesc totuşi să nu încercaţi să vi-l băgaţi dinadins în ochi, pentru că oricât de gentil ar fi produsul, sunt convinsă că locul lui nu este acolo.

Veţi spune probabil că nu este indicat să foloseşti săpun normal pe ten pentru că are un ph mai crescut decât cel al pielii şi în timp distruge uleiurile naturale ale feţei. De asta m-am temut şi eu la început, însă nu mi s-a întâmplat niciodată să am tenul uscat după folosirea săpunului, ci singura senzaţie pe care o am este aceea de ten perfect curat. O senzaţie pe care nu am obţinut-o cu niciun alt demachiant. Aşadar, vă recomand cu multă încredere să testaţi săpunul Dove pe post de demachiant, mai ales dacă vreţi să scăpaţi de machiaj ultrarapid şi fără prea multe bătăi de cap.

Tips:
  • Sfatul meu este să aveţi un baton de săpun pe care să-l folosiţi exclusiv pentru demachierea feţei şi pe care să nu-l folosiţi pentru a vă spăla şi pe mâini sau pe corp.
  • Este ştiut faptul că săpunul solid are tendinţa de a acumula particule de murdărie, motiv pentru care vă recomand să curăţaţi cu apă urmele de fond de ten sau tuş de ochi care pot rămâne pe batonul de săpun după utilizare.
  • Aşa cum nu împărţiţi pensulele de machiaj, mascara sau alte cosmetice cu alte persoane, aveţi grijă şi că nimeni nu se atinge de săpunul vostru demachiant.
  • Cel mai important sfat poate este să nu uitaţi să aplicaţi o loţiune tonică şi/sau o cremă de noapte pe ten după ce v-aţi demachiat. Este important să vă menţineţi pielea hidratată şi elastică pentru a nu face riduri.
Cam asta a fost. Aştept să-mi spuneţi şi părerile voastre despre folosirea săpunului Dove pe post de demachiant.