May 25, 2016

10 motive să mănânci mai multe căpşuni


De când eram copil, abia aşteptam să văd primăvară, în grădină, primele căpşuni. Mi-aduc aminte şi acum ce bucurie imensă mă cuprindea când o vedeam, dimineaţa, pe bunica mea cum vine şi-mi aduce un bol plin cu căpşuni cu zahăr. De atunci cred căpşunile au rămas fructele mele preferate. Bineînţeles că habar nu aveam eu ce beneficii pentru sănătate ascund de fapt căpşunile. Lăsând gustul la o parte, mai jos aveţi o listă de 10 motive pentru care ar trebui să aveţi deja în faţă un bol cu căpşuni în timp ce citiţi acest text! 
 
1. Căpşunile cresc imunitatea

Căpşunile reprezintă o sursă excelentă de vitamina C, asta vă va spune cu mâna pe inimă orice nutriţionist. Cantitatea de căpşuni pe care o poţi cuprinde într-o mână îţi asigură necesarul zilnic de vitamina C. Mai mult, pe lângă vitamina C, aceste fructe văratice sunt foarte bogate în antioxidanţi, substanţe despre care ştim deja ajută la îmbunătăţirea imunităţii. 


2. Te ajută să-ţi menţii greutatea

Suntem înnebunite după metode miraculoase de slăbit, dar în acelaşi timp ne plac la nebunie dulciurile. Adaugă şi nişte căpşuni în dieta ta zilnică şi îmbină utilul cu plăcutul! Pigmentul roşu al căpşunii conţine antocianină, substanţă care stimulează arderea grăsimilor. Practic, cu acest aport în organism, poţi mânca normal, dar nu te vei mai îngrăşa la fel de mult. Tare sau ce? 



3. Sunt bune pentru sănătatea ochilor

Proprietăţile antioxidante ale căpşunilor sunt utile pentru prevenirea cataractei. Ochii noştri au nevoie de vitamina C pentru a se putea proteja de expunerea la radicalii liberi proveniţi din radiaţiile ultraviolete. De altfel, vitamina C joacă un rol important şi în întărirea corneei şi a retinei.  Un lucru esenţial de spus ar fi acela că medicii recomandă să luăm vitaminele din fructe şi legume, mai de grabă decât din suplimente alimentare.



4. Căpşunile pot preveni apariţia cancerului

La 20 de ani nu prea te gândeşti că te-ai putea îmbolnăvi de cancer. Cu toate acestea, este important să ne îngrijim de propria sănătate cât mai din timp. Revin la beneficiile vitaminei C din căpşuni, care ajută semnificativ la îmbunătăţirea metabolismului şi care contribuie la prevenirea cancerului. Căpşunile mai conţin şi acid elagic, o substanţă despre care s-a dovenit medical că funcţionează ca un scut împotriva cancerului, prin faptul că suprimă dezvoltarea celulelor canceroase. În căpşuni mai găsim şi alţi antioxidanţi cum ar fi luteina. Aceşti antioxidanţi neutralizează toate potenţialele efecte negative pe care radicalii liberi le pot avea pentru sănătate. 


5. Întârzie apariţia ridurilor

Sunt sigură că v-au sclipit un pic ochii la acest punct, din moment ce toate ne-am dori să avem tenul neted şi ferm pentru cât mai mult timp. Şi iată că se poate, dacă mâncăm căpşuni! Puterea vitaminelor din aceste fructe contribuie la producţia de colagen, substanţa responsabilă de elasticitatea pielii. Cu timpul, nivelul de colagen din organism scade, însă consumul de alimente bogate în vitamina C face să avem o piele cu aspect tânăr pentru o perioadă mai îndelungată. Totuşi, nu numai vitamina C este responsabilă de stimularea secreţiei de colagen. De asemenea acidul elagic ne menţine pielea fermă pentru perioade mai lungi şi ţine astfel ridurile la distanţă.


6. Combat colesterolul

Statistici din foarte multe ţări arată că bolile de inimă au devenit o cauză principală a mortalităţii, iar vârsta la care apar aceste afecţiuni scade tot mai mult. Din fericire, mama natură are grijă de noi şi ne-a dat alimente precum căpşunile, bogate în substanţe care ţin în frâu colesterolul din sânge.


7. Căpşunile reduc inflamaţiile articulare

Antioxidanţii şi fitochimicalele care se găsesc în căpşuni contribuie şi la reducerea inflamaţiilor articulare, lucru care, în timp, previne afecţiuni precum artrita sau chiar bolile cardiovasculare. Iar toate astea cu o „doză” regulată de numai 16 căpşuni pe săptămână. Eu zic că merită. 



8. Reglează tensiunea arterială

Deja pare că scriu pentru mamele noastre sau pentru bunici, însă cum mai am doi ani până împlinesc 30 de ani (!!!) am început să mă preocup mai intens de sănătate. De obicei am tensiunea mai mică decât ar fi normal şi asta pentru că nici nu mă prea hidratez cum trebuie. Căpşunile conţin potasiu, un alt nutrient pentru sănătatea inimii. Doza de potasiu igerată dintr-o porţie de 5-10 căpşuni contribuie la reglarea tensiunii arteriale şi intervine aspra efectelor negative pe care le-ar putea avea sodiul în organism. Cu alte cuvinte, căpşunile îşi cam merită titlul de fructe prietenoase inimii! Cu amuzant sună!


9. Aport de fibre

Avem nevoie de fibre pentru o digestie sănătoasă, iar căpşunile conţin în jur de 2 grame per fruct. În lipsa fibrelor ne putem confrunta cu constipaţia sau chiar inflamarea intestinelor şi adio abdomen plat... Consumul de fibre contribuie şi la prevenirea diabetului de tip 2, o afecţiune foarte comună, dar care vine la pachet cu multe neplăceri pe care nu stau să le enumăra aici. Practic, ce fac fibrele? Ele încetinesc absorbţia de zaharuri în sânge. 


10. Utile şi-n timpul sarcinii

Babies are so cute, but healthy babies are even cuter! Acidul folic este recomandat femeilor însărcinate, dar şi femeilor care încearcă să rămâne însărcinate. Şi dacă nu aveţi chef să vă îndopaţi cu suplimente nutritive...aveţi la îndemână căpşunile! Ta-da! Acidul folic este necesar mai ales în primele luni de sarcină pentru că ajută la dezvoltarea creierului bebeluşului, la dezvoltarea craniului, dar şi a coloanei vertebrale. De asemenea, medicii au descoperit că acidul folic din căpşuni poate preveni anumite afecţiuni concenitale.



Ei, bine? V-am convins cât de bune sunt căpşunile pentru organismul nostru? Pentru că am tot vorbit despre acizii din aceste fructe, nu voi încheia textul fără un mic sfat. Ar fi ideal să nu mâncaţi fructe seara, ci să le păstraţi pentru micul dejun sau pentru gustările din timpul zilei, fiindcă fructele de obicei provoacă aciditate la stomac şi, evident, stări de disconfort.