Recycle Bin

2012-02-12T21:11:00.000+02:00

Everyone thinks you deserve better, but, yet, no one is willing to give it to you...

2012-02-10T18:24:00.002+02:00

there’s no chance

at all:

we are all trapped

by a singular

fate.

nobody ever finds

the one.

- Charles Bukowski

2012-02-09T01:12:00.000+02:00

I know you have to hate me
But could you hate me less?

2012-02-09T00:58:00.000+02:00

James Dean - born February 8th, 1931

2012-02-08T01:07:00.000+02:00

Dreaming of Spring

2012-02-08T01:02:00.000+02:00

De ce nu protestez

2012-02-05T01:29:00.004+02:00

Tocmai am terminat de lecturat un text de pe blogul unui om pe care, în orice altă împrejurare l-aş numi detestabil, dar nu şi azi.

L-am cunoscut în urmă cu vreo şapte ani, când scrijelea poezioare cu pretenţii de talent patologic pe mesele din lemn dintr-un bar constănţean oarecare. A fost „dragoste la prima vedere” din partea amândurora, trebuie să spun. Mi-a mărturisit atunci sincer, aproape cu lacrimi în ochi că şi-ar fi dorit să nu mă fi cunoscut niciodată. Aww...

Astăzi am nimerit, pentru prima oară, pe blogul său, căci mi-a atras atenţia un titlu gen „De ce protestez”. Ia sa vedem de ce prostestează scriitoraşul cel viteaz, mi-am spus eu around 01.00 am in the morning. Am dat peste o listă cu motive, pertinente ce-i drept. Şi-am tot citit pââââână la final, în nădejdea că voi găsi totuşi şi o explicaţie... Motivele desigur m-au plimbat de la „nu-mi place unde se află ţărişoara în momentul ăsta”, cu popas la „salarii infecte şi pensii chiar mai mizere”, apoi a urmat un drum scurt la „nu câştig îndeajuns de mult din frecat menta, iar posmagii ar fi putut fi ceva mai moi”, ca să finalizăm itinerariul la „mi-ar fi ruşine să-i las pe oamenii aceia să îngheţe în piaţă apărându-mi mie drepturile”. Ehm, da, bine, nu mi-a venit să râd de lista lui de motive, dimpotrivă, în ciuda persiflării mele de mai sus oleacă, trebuie să recunosc că un sâmbure viguros de dreptate tot exista în textul său. Dar chiar şi aşa, ce aş vrea eu să-mi spună cei care protestează este ce anume aşteaptă să se întâmple în urma sacrificiului lor. Motive, am mai spus-o, sunt infinit de multe. Mai toţi simţim mai mult sau mai puţin dureros cuţitul zgâriind pe os, dar ieşitul în stradă nu-i garantat vreun panaceu. Eu cel puţin am nevoie să văd înainte să cred. Am nevoie de un precedent. Decembrie ’89 doesn’t stand, I’m sorry.

Din casă, de la căldurică, postând pe blog de pe laptopuţ, am să stau să aştept finalul, am să aştept să-i văd înălţând trofeul victoriei asupra sistemului cvasidictatorial şi aşezând laurii meritorii pe creştetul celor ce vor fi vestitorii vremurilor însorite. Abia atunci îmi va fi cu adevărat ruşine.

2012-02-05T00:09:00.000+02:00

Ziua în care ar fi împlinit 98 de ani.

Toate drumurile (naţionale) se înfundă în "Iadul Alb"

2012-02-04T22:40:00.000+02:00

Mă revoltă ştirile care inundă ecranele televizoarelor zilele acestea. „Autostrada A2 şi n drumuri naţionale sunt închise”... la asta se rezumă laitmotivul jurnalelor de ştiri. După două săptămâni de când ninge şi în care meteorologii şi-au făcut datoria de a avertiza că vor urma fenomene meteo mai mult sau mai puţin extreme (ninsoare în februarie – auzi grozăvie!!!), autorităţile şi drumarii sunt încă luaţi prin surprindere de „Iadul alb”. Mă revoltă să aud că acele simulacre de autostrăzi pe care le avem şi drumurile naţionale sunt încă închise, întrucât nu s-a reuşit deszăpezirea lor, cu toate că nu mai ninge de două zile! Ce se întâmplă? Nu a nins totuşi cu lopata, cum se spune, dar cu toate astea, doi fulgi de zăpadă au fost de ajuns, din nou, să blocheze măcar trei-patru judeţe din ţară. Plătim nu ştiu câte taxe de drum, roviniete, taxe de pod şi autostradă, dar unde se duc aceşti bani? Răspunsul a venit întotdeauna prompt: „Banii sunt folosiţi pentru întreţinerea drumurilor şi autostrăzilor”. Bun, în acest caz mai am o întrebare: ce presupune această întreţinere a drumurilor care pare să înghită banii românilor cu atâta lăcomie? Drumurile, fie ele judeţene, naţionale sau europene sunt pline de fisuri asfaltice şi gropi care ne deteriorează maşinile. Autostrada, impropriu numită aşa, pare să fie practicabilă numai toamna şi primăvara (dacă nu se impune şi atunci închiderea ei din cauza vreunei tamponări). Vara este aproape imposibil să circuli pe autostradă din cauza coloanelor interminabile de maşini, iar iarna, este de ajuns să ningă două ore şi, imediat CNADNR va instala semnul „Închis” la capătul autostrăzii.

La noi ca la nimeni

Cei responsabili de aşa zisa întreţinere a drumurilor încasează banii la termen, dar uită să ofere în schimb şi serviciile pentru care li se taie facturi. Autorităţile abilitate în domeniu, fie ele locale, judeţene sau naţionale, aruncă pisica îngheţată ca vai de ea, de la o instituţie la alta, spălându-se pe mâini cu marca de săpun de acum arhiconsacrată „Nuedecompetenţanoastră”.

Până la clarificarea situaţiei, românii stau prizonieri ai frigului în case, aşteptând să vină zeiţa Flora (succesoarea lui Venus) care să le dea zăpăda din gospodării.

There you go

2012-01-27T16:39:00.003+02:00

Cum era şi firesc, am fost întrebată în perioada asta ce atitudine am vizavi de recentele proteste de stradă. Majoritatea interlocutorilor mei s-au uitat pieziş la mine când le-am mărturisit că eu n-aş ieşi în stradă sau că nu m-aş încolona în spatele unor oameni despre care nu consider că mă reprezintă. Mi s-a spus că sunt nepăsătoare, că indiferenţa s-ar putea să coste, că nu înţeleg solidaritatea obştească şi toată paleta de fraze din seria „dacă nu eşti cu noi, eşti împotriva noastră”.

În cele două săptămâni şi mai bine de manifestaţii de stradă, al căror incipit, intrigă şi punct culminant cumva au coincis, mi-am menţinut rezerva de a emite vreo opinie fermă. N-am ştiut (şi mărturisesc că nici acum nu mi-e suficient de clar) cum să integrez în puzzle elementele politice ce au fost imprimate evenimentelor. Mă refer la aprecierile mass media că o tabără politică sau alta ar fi orchestrat protestele fie pentru a crea o diversiune, fie pentru a mai calibra punctajul de imagine.

Îmi pare rău, dar nu-mi pot însuşi un lucru care nu-mi este suficient de clar.

Ulterior am acceptat într-o oarecare măsură ideea că protestatarii n-au fost scoşi în stradă precum mioarele pe islaz. Motive de revoltă avem cu toţii cu duiumul. Deşi din postura pe care am adoptat-o mulţi au fost tentaţi să creadă că am anumite afinităţi politice de un portocaliu mecanic, ce mă determină să mă complac într-o oarecare mocirlă, nu-i deloc aşa. Trăiesc în societatea asta, consecinţele guvernării au străbătut de multă vreme şi până în sufrageria mea, am aşadar nemulţumiri şi frustrări, pe care însă nu concep să mi le strig retroactiv în vreo piaţă sau vreun parc către un zid.

În cei aproximativ şapte ani de guvernare ai actualei administraţii am trăit numeroase momente în care am fost siderată de luarea anumitor decizii absurde, inutile, riscante sau ce frizau cu adevărat neghiobia. N-a fost unic momentul în care am ascultat un discurs al vreunui oficial şi într-un atac de anxietate m-am întrebat „Dar cum e oare posibil?”. Oricine mi-a fost atunci în preajmă n-a putut decât să ridice din umeri. Apoi ne-am conformat şi mers-am mai departe...

„Şi asta nu merită să ieşi în stradă???” va să zică... Păi, dacă n-am protestat atunci, acum e mult prea târziu, cel puţin pentru mine. Între timp am învăţat că trebuie să te adaptezi situaţiei şi să te descurci cum poţi. Nu pot să-mi scot din minte vorbele lui Kennedy adresate americanilor: „Înainte de a vă întreba ce poate face America pentru voi, întrebaţi-vă ce puteţi face voi pentru America”. La noi de ce nu s-ar aplica sintagma asta? Lăsaţi-mă să ghicesc: pentru că ai noştri vaşnici conducători „fură mai mult decât putem produce noi”.

Cu regret va trebui să punctez faptul că actuala clasă politică nu e nimic mai mult decât un eşantion cât se poate de reprezentativ pentru societatea în care vieţuim. N-am să aduc acum în discuţie proverbiala carismă a lui Traian Băsescu ce i-a adus, iată, două mandate consecutive la şefia statului. Şi nu-mi aruncaţi, vă rog, în faţă pretextul fraudării alegerilor, căci şi frauda, dacă a fost, n-au înfăptuit-o marţienii.

N-am de ce să ies în stradă atât timp cât nu am în buzunar o soluţie, cât n-am în peisaj o alternativă de schimb. Bun, strigăm din toţi rărunchii „Jos Guvernul!” şi orice mai vreţi, dar vorba englezului...and then what? Garantează cineva că prin schimbarea administraţiei va ploua cu locuri de muncă sau creşteri salariale, cu servicii medicale mai bune, cu asistenţă socială mai de lumea întâi? Nu! Ianuarie 2012 nu e decembrie 1989, datoria externă a României e departe de a fi zero, Ocupaţi Bucureştiul nu sună la fel de bine ca Occupy London!

Cei ce vin din urmă, oricine ar fi ei, nu vor avea încotro decât să plătească în primul rând oalele sparte. La rocada guvernelor nu se trage linie, ci se merge mai departe. Macazul nu se poate schimba, pe bune, pocnind din degete.

Aş ieşi în stradă şi aş protesta dacă aş şti că prin asta voi obţine stoparea luării de decizii incorecte şi că nu voi primi în schimb nişte gesturi umilitoare, care să m-arunce în derizoriu dimpreună cu scandările mele sau dacă n-aş vedea că pentru a mi se închide gura se scot la rampă nişte strategii de imagine penibile şi disperate.

Poate că după ce temerarul dizident Radu Mazăre şi USL-ul aferent au fost primiţi cu răceală de protestatari aveam tendinţa să cred într-o oarece legitimitate a celor care de atâtea zile îşi riscă sănătatea manifestând în stradă. Am avut, recunosc, un moment în care m-am oprit şi m-am gândit că poate oamenii ăştia chiar au reuşit să mişte o rotiţă cât de mică pe undeva. Acest gând m-a înseninat un pic şi parcă parcă undeva în minte îmi încolţise un fir de solidaritate cu ei. Apoi a vorbit preşedintele.

Am ascultat întregul act oratoric al primului om în stat, am căutat ceva de care să mă agăţ, ceva care să reflecte faptul că miile de oameni nu se văd numai ca nişte puncte negre de la ferestrele palatelor Cotroceni şi Victoria. Nicio şansă. Preşedintele a spus-o cu subiect şi predicat: nu regretă nimic.

Pentru nemulţumirile mele asta nu-i altceva decât o adâncire şi mai mare în deznădejde. Chiar dacă s-ar rectifica acele măsuri guvernamentale care m-au nemulţumit, este mult prea târziu, din nou, cum ar spune englezul: the damage is done.

Schimbarea este eminentă, răul nu poate dăinui la infinit, însă la fel de adevărat este şi că etapa plăţii oalelor sparte nu poate fi sărită.

Revenind la oamenii care protesteză. Nu minimizez nicidecum ideea de protest, ideea de a-ţi revendica sub orice formă drepturile, dar nu aşa şi nu acum...

Mare parte din oamenii care au ieşit în stradă erau din acea categorie care aşteaptă, de la naştere, să plouă cu bani. It ain’t happening, folks! Nu pot să merg să mă alătur în scandări unuia de 30 de ani care nu ştie să facă nimic, nu a muncit în viaţa lui şi vrea să-l dădăcească statul. Nu pot să mă dau nici după unul care e nemulţumit că alţii fură mai mult decât el.Şi nici nu pot să înghit pe nemestecate găluştile servite cu polonicul de presă.

Nu insinuez că în pieţe s-au adunat numai astfel de specii. Ştiu că la proteste au fost şi oameni care au câte două sau mai multe job-uri şi care s-au săturat să fie umiliţi. Pe ei îi consider naivi. Dar tot pe ei îi consider speranţa. Ei sunt oamenii corecţi, plătitorii de taxe, care au înţeles că numai prin muncă poţi obţine sau schimba ceva...

...

Sursa foto: jurnalul.ro

Interitus Dei prezintă „Strâga”

2012-01-20T23:59:00.001+02:00

Vineri, la Cityplex Constanţa, precedentul a fost creat: Interitus Dei au lansat mult aşteptatul clip al piesei „Strâga”, cu participarea excepţională a actriţei Mirela Pană. Trupa a devenit astfel prima din România care a lansat un videoclip într-o sală de cinematograf.

Dacă mai era nevoie, băieţii de la Interitus au dat dovadă că cei de la Constanţa do it better, chiar şi atunci când vine vorba despre doom gothic meets folk metal. „Strâga” e un mini proiect inedit pentru trupa Interitus Dei, care în 18 ani de carieră nu mai interpretat o altă piesă în limba română.

Timp de aproape un sfert de veac, Interitus Dei au rămas consecvenţi în promovarea aceluiaşi gen muzical care le-a atras succesul şi aprecierea atât în România, cât şi peste hotare.

Anul acesta, după o pauză de trei ani, în care să nu se creadă că au hibernat, metaliştii de la Interitus lansează cel de-al cincilea album de studio ce va purta numele „Occult”. Primul single extras de pe album, „Strâga”, reprezintă cumva un tribut muzical adus culturii folclorice româneşti. Prima melodie în limba română, ce poate fi considerată un fel de piatră de încercare în evoluţia trupei, aduce, după cum spuneam, şi un sound nou care vine ca o provocare pentru urechile ascultătorilor iniţiaţi. „Strâga”, se vrea o pată de culoare şi nicidecum o turnură radicală a profilului muzical al trupei.

Interitus Dei şi-a consolidat poziţia în panoplia trupelor rock din România şi a arătat că încă mai are destui aşi în mânecă pentru a aduce scena metal din România ...un pic mai în faţă.

2012-01-20T00:21:00.000+02:00

“If I had my way we’d sleep every night all wrapped around each other like hibernating rattlesnakes.”

— William S. Burroughs

2012-01-19T00:02:00.000+02:00

One day she'll start sending you mixed signals, and you'll get mad because she finally learned how to play your game.

Lansare Interitus Dei, la Cityplex

2012-01-16T00:31:00.001+02:00

Anul acesta, trupa constănţeană Interitus Dei, se pregăteşte de lansarea unui nou material discografic. După o pauză de aproape trei ani, în 2012 formaţia va lansa cel de-al cincilea full length din carieră şi plănuieşte şi un rebranding muzical.

Vineri, 20 ianuarie, de la orele 11:00, la Cityplex din Tomis Mall metaliştii îşi aşteaptă fanii pentru lansarea celui mai nou videoclip intitulat „Strâga”. Prezentarea videoclipului piesei extrase de pe viitorul album va fi însoţită şi de proiecţia „making of”-ului producţiei. Evenimentul este unul inedit atât pentru muzicieni, cât şi pentru publicul de rock. Interitus Dei va deveni astfel prima trupă din România care lansează un videoclip într-o sală de cinema.

Single-ul „Strâga” este prima piesă în limba română a celor de la Interitus Dei, iar linia melodică aduce noi influenţe în stilul deja consacrat al trupei. Piesa, interpretată în colaborare cu o cunoscută actriţă, conţine elemente specifice stilului folk metal, inspirate din mitologia populară românească. Strâga, după cum afirma Ruhan Terente, chitaristul trupei, este femininul de la strigoi, un simbol des vehiculat în cultura tradiţională a românilor. Videoclipul este conceput asemeni unui scurt metraj, a cărui poveste membrii trupei vor s-o ţină secretă pentru ca surpriza pentru public să fie una pe măsură.

is it too late?

2012-01-11T21:47:00.000+02:00

I almost told you that I loved you

2012-01-11T00:37:00.000+02:00

...thank God I didn't
It would've been a lie
I say the damnest things when your on top of me

I almost told you that I loved you

Aurora Liiceanu: Barbatul si copiii, cum ii cresti asa-i ai

2012-01-07T23:11:00.000+02:00

(...) Se spune ca „barbatul si copiii, cum îi cresti, asa-i ai“. Adica asa cum se construieste o relatie – indiferent care, chiar si cea între parinti si copii – asa este ea. Relatia nu exista în sine, ea este o constructie, este ca o planta. Relatia se face. Se cultiva. Recolta depinde de cultivator, iar cultivatorul, trebuie sa recunoastem, este parintele. Si pentru ca spuneam ca nu exista adevaruri definitive, oricine poate pune întrebarea: dar ce facem cind semintele nu sint de calitate? Adesea, întrebarea poate fi o scuza.

Mai mult aici

2012-01-06T22:37:00.000+02:00

2012-01-01T18:12:00.001+02:00

For a few months now she’s made it on my ‘inspirational people’ list.
Why is she special? Honestly, I couldn’t tell you without lying. How she came to my attention? Again, I’d be forced to lie if I were to explain. What does she do? Well, this I think I can tell you. She’s a journalist. At first, out of ignorance, I didn’t even want to pay any attention to her, but forced by the circumstances I eventually had to take a closer look at her work. I found it hard to admit that I liked what she did and most of all, that I admired somehow the way she did her job. I then did some digging to see if I could find out more about her career and how she acceded. I wasn’t able to find out as much I’d liked to, but sure I found enough. So, without even realizing it, I started to feel inspired by her. I must tell you that I never stood in front of her, or got the chance to speak with her. I have this strange fear of initiating verbal contact with the people I admire.
I only knew her through her articles and through some photographs… One day it came to my mind that she’s so perfect. I don’t think I ever said that before about someone else. But lately she motivates me to work harder, to take chances. She’s very different from what I am and I know that I could never be as good as she is (in this small world we both live in)… or may be who knows? I’m still young enough my time is not up yet. But digging into her professional past I could find out that by the time she was my age she had done so many things, she had climbed important steps in her career. It is also true that there were other times and perhaps she had more opportunities than I now have. But, then again, I must repeat myself and say that I can’t compare myself to her, since she’s so very different. All I can do it take her example and make the best of it.
The reason why I decided to write about her today, even though in the past year I was in denial of admiring her or having any interest in her, is that today I realized she isn’t that perfect.
She doesn’t always have that porcelain doll look, she also cries, even though she’s one of the toughest women I know of. She yearns for love, she makes mistakes… she’s not perfect, but she’s something better: she’s optimistic! (…)

Psihologia DIY for dummies

2012-01-01T13:48:00.004+02:00

În ultimul timp m-am aventurat printre paginile mai multor articole şi cărţi de psihologie din sfera „dezvoltare personală” sau „interacţiunea cu ceilalţi”. Spun m-am aventurat, pentru că, în ciuda încrederii pe care o am în puterea psihologiei şi în practicienii acestei profesii, nu sunt atât de mult fanul scriiturilor de genul mai devreme amintit. Pe scurt, nu cred în tehniciile DIY propuse adesea de diverşi autori.

Îmi aduc aminte că prin vară am avut o discuţie cu un amic de-al unei prietene despre aceste „manuale” de dezvoltare personală (mostly for dummies). Se întâmplă că amicul, E., are o ipoteză sănătoasă, din punctul meu de vedere, referitor la cărţile astea, ceva pe sistemul you either have it or you don’t. Ştii să trăieşti, să te descurci şi să faci faţă situaţiilor (dificile) sau nu. Pe cât de simplist e redată ipoteza pe atât de pertinentă mi se pare şi ţin să spun că o împărtăşesc pe deplin.

N-am fost niciodată un om sociabil asta ca să cosmetizez puţin realitatea care spune că sunt de-a dreptul un om antipatic, care fie îţi e indiferent (most of the time), fie pe care ajungi să-l deteşti profund. Ce fac pentru un asemnea rezultat? Păi nimic special, sunt un om absolut normal, poate cu puţin cam mult păr de lup crescut prin zonele esenţiale. În fond cam despre asta e vorba... am avut de-a lungul existenţei, ca noi de altfel, deasupra capului sabia normelor sociale universal acceptate. Nu vrei să vorbeşti? – Outcast, Nu te apucă frenezia ascultând piesele aflate on heavy rotation la radio? – Outcast, Nu ai haine la modă? – Outcast... dar astea sunt numai nanoexemple care, în mod cât se poate de evident, frizează superficialul. Mă lovesc şi de situaţii cu încărcătură mai grea. Unii înţelepţi ar spune că mi-e greu să păşesc afară din zona mea de confort. Nu neg asta. Problema apare atunci când iau decizii care îmi îngreunează apoi existenţa. Decizii care trebuie să mărturisesc, se nasc cel mai adesea din nesiguranţă şi lipsa respectului de sine. Cele două din urmă fiind la rândul lor parte a unui cerc vicios în care mă învârt... de când mă ştiu.

În pofida faptului că sunt un personaj stigmatizat al societăţii (da, sună pretenţios, dar aşteaptă până mă vei întâlni), am doi-trei oameni pe lângă mine, prieteni cred că se numesc ei potrivit standardelor sociale în vigoare. Cu aceşti prieteni m-am sfătuit de nenumărate ori când mă aflam gata gata să sar în gol de pe culmile disperării. Oamenii, binevoitori, cu o acută vocaţie de ascultători, generoşi nevoie mare m-au cadorisit mereu cu sfaturi. Aflându-mă într-un stadiu avansat de degradare emoţioanală, ce ameninţa să iasă curând prin epidermă spre a fi agoramediatizat, am dat curs sfaturilor prieteneşti.

Nu că m-ar fi părăsit brusc scepticismul nativ, nici gând, nu plec niciodată din casă fără telefon mobil, chei şi ...doza de scepticism necesară supravieţuirii. Văzusem însă că ideile lor puse în practică funcţionaseră. Funcţionaseră pentru ei, lucru pe care îl remarcasem cu proprii mei ochi, funcţionaseră în filme care-mi revin adesea pe retină, funcţionaseră până şi în cărţile ce mi-au pansat duios singurătatea.

Ca s-o lămurim şi să putem merge mai departe cu monologul, la mine n-au funcţionat respectivele poveţe, ba chiar au avut efecte contrare, de nedorit, care în unele cazuri mi-au accentuat vulnerabilitatea şi m-au împins mai adânc în abis.

Pe moment am decis, fără să pot argumenta de ce, să nu mai urmez sfaturile nimănui, indiferent despre ce ar fi vorba. În fond şi la urma urmei în joc e persoana mea, integritatea mea psihică, morală, viitorul meu...etc., şi în general vorbind, nimeni nu poate şti mai bine decât mine de ce am nevoie şi mai ales de ce nu am nevoie. Atunci era încăpăţânarea mea cea care prinsese glas.

Ulterior m-am tot gândit şi, trebuie să fiţi de acord că ce i se potriveşte mănuşă cuiva, altuia s-ar putea să nu-i vină la fel de bine. Nu-i nicio filosofie. Oamenii sunt toţi la fel, dar atât de diferiţi. D., nu crezi? Fără îndoială fiecare dintre noi e modelat aparte din experienţele pe care le trăieşte, iar factorul percepţie e diferit la toată lumea.

Monologul meu nu e vreo povestioară de viaţă cu final fericit în care eu vă spun vouă dragilor cum am reuşit eu să trec peste probleme şi cum sunt astăzi alt om. Nu, nu sunt nici măcar aproape de a-mi rezolva problemele (în mare parte, pentru că pe unele, esenţiale, nici nu le-am identificat corect încă).

Acum voi reveni la cărţile de pshilogie Do it yourself.

Mi-a recomandat cineva o carte despre cum să te descurci mai bine într-o relaţie (mai mult sau mai puţin). Ok, am luat cartea, am citit-o, foarte bine scrisă, idei cât se poate de realiste şi pertinente, sfaturi pe măsură, da, ok... dar avea o mare hibă cartea asta din punctul meu de vedere. Sau poate nu e cartea de vină, ci persoana care mi-a recomandat-o nu a înţeles prea bine pe unde mă situez eu. Ideea e că aceste cărţi DIY, şi asta în particular, pornesc discuţia problematicii de la un nivel prea avansat. Adică, autorul presupune că tu, cititor, te afli deja într-un punct, în care cel mai probabil te-a adus vâltoarea vieţii sau ... oricum, urmând paşii sociali unanim acceptaţi în comunitatea (globală) în care vieţuieşti ai pus deja o bază undeva, iar pe baza aceea urmează să te dezvolţi tu ca o floricică. Tu eşti un bulb de floare şi eşti deja în grădină. Pământul din grădină e cumva baza. Florile cresc în pământ, deci te afli unde trebuie. Dezvoltarea personală zice că te îngropi singur în pământ, îţi pui apă, îngrăsăminte... şi creşti să-i încânţi eventual şi pe alţii.

Dar ce nu-ţi spune nicio carte e cum ajungi tu bulb de floricică pe pământul din grădină. În viaţa reală nu te aruncă nimeni acolo. Pământul nu e totdeauna fertil şi ori te scuipă el afară, ori nimereşti pe nisip sau pietriş... Alteori nimereşti bine pe pământul care trebuie, dar tu, bulb neîndemânatic, îţi torni în cap prea multă apă şi strici tot.

Cărţilor ăstora, zic eu, le lipseşte componenta FAQ. Adică până şi sfaturile pot avea efecte adverse dacă nu sunt administrate corect. Ce-i de făcut atunci? Nu te poţi adresa întotdeauna medicului sau farmacistului. De aia zic, nu-mi inspiră încredere cărţile astea, pentru în mare măsură totul ţine de tine. De asemenea, în mare măsură, îţi trec şi ţie prin minte soluţiile pe care ţi le vinde psihologul scriitor. Dar ce nu te învaţă nimeni este cum să pui corect în practică soluţiile miraculoase. În contextul ăsta trebuie definit elementul „corect”. Ce e corect pentru mine, nu va fi corect şi pentru tine. N-avem aceleaşi nevoi şi mai ales acealaşi sistem de percepţie. Pe corect pot să-l definesc doar eu. Dacă aş şti ce termeni sau ce registru să folosesc. Ajung iar la ipoteza you either have it or you don’t. Viaţa e la fel de complicată pentru toată lumea. Ştii să-i faci faţă sau nu ştii. Unii spun că managementul sănătos al vieţii se poate deprinde şi că nu e musai să te naşti cu know how. De acord, dar şi pentru asta îţi trebuie resurse.

Mă gândesc acum că nu e imposibil să pui în practică ce spun cărticelele astea, dar uneori e foarte greu, pentru că se întâmplă că traversând viaţa pe prea multe căi greşite să ajungi într-un loc care-ţi impune să ocoleşti vişinul ca să ajungi în grădină. Este nevoie să lucrezi pe mai multe planuri ( adesea e imposibil s-o faci concomitent), pentru a ajusta diverse tare native sau dobândite, iar mai departe să ajungi eventual pe un drum drept care duce către ţelurile tale.

Se poate întâmpla să munceşti ca un Sisif să modelezi unele aspecte ale personalităţii tale, căci presupun că despre asta e vorba în definitiv, şi să constaţi, odată ajuns aproape de ultima sută de metri că atingerea acelui scop nu e ceea ce ai tu nevoie de fapt. Asta nu-i neapărat un lucru rău... Mai ales dacă până acolo tu ai găsit în timp resursele şi ai fost şi în stare să le întrebuinţezi eficient pentru a deveni tu însuţi un om mai bun.

Problema mea e că nu sunt conştientă de resursele mele. Nu ştiu ce am, cât am, dacă am. Iar cu cele pe care le-am stivuit deja nu prea ştiu ce să fac. Puterea şi perspicacitatea de a-ţi exploata propriile resurse nu ţi le insuflă nicio carte. Cred că totul ţine de coeficientul unui anumit timp de inteligenţă şi e foarte posibil ca la unii exact acela să aibă cine ştie ce valoare negativă. Ce faci de aici în colo? Tu ştii ce vrei, ţi-ai însuşit cuminte toată teoria, dar cum totul în pratică având două mâini stângi sau, mai rău, neavând mâini? Renunţi? Dar nu vrei să renunţi. Îţi trebuie un mod să-ţi cultivi acel tip de inteligenţă. Şi iar te întorci la psihologia DIY, care probabil şi de această dată îţi va servi un model semipreparat.

To be continued...

2011-12-31T20:13:00.000+02:00

2011-12-28T01:07:00.000+02:00

A cincea cafea nu o beau, o miros, o las să se răcească în cana ei de-un kilogram, o gust din cînd în cînd, renunț… mă doare în dreptul inimii, mă apasă. Recitesc, cuprind cu palma, dînd pagină după pagină, suprafața rotundă a cănii, o iau de toartă, mă prefac doar că o ridic spre gură. Dacă autorul mă captivează, uit de cafea pînă seara, tîrziu… și iau, desigur, un somnifer, chiar două, înainte de-a mă culca. (Emil Brumaru)

courtesy of Verde Ursuz

2011-12-25T16:48:00.000+02:00

Un stol de lebede a poposit pe malul mării, la Eforie Sud

2011-12-25T16:23:00.000+02:00

Ca în fiecare an, în perioada sfârşitului de decembrie, în micul golf din zona digului mare din staţiunea Eforie Sud şi-a făcut apariţia un stol de lebede. Deşi prezenţa nu mai este de câţiva ani una inedită, localnicii, în special copiii, le întâmpină cu foarte mare entuziasm. Păsările nu se tem să se apropie de mal şi chiar să fie hrănite şi fotografiate de cei veniţi fie numai să se plimbe pe malul mării sau special să le vadă.

Locuitorii din Eforie ştiu deja, din anii trecuţi, că din comportamentul lebedelor îşi pot da seama de schimbările meteorologice ce vor avea loc. De exemplu, oamenii ştiu că atunci când lebedele migrează spre nord, vremea urmează să se mai încălzească, iar dacă păsările o apucă spre sud, se va lăsa în curând gerul.

Când marea devine agitată sau vântul de înteţeşte, stolul de lebede se mută pe lacul Techirghiol, oferind acelaşi spectacol graţios.

t(w)eeth

2011-12-23T23:17:00.000+02:00

Durerea de măsea a fost proclamată anul acesta metoda cea mai eficientă de a ţine o cură de slăbire!

„Metamorfoza unui vis“, lansată la Biblioteca Judeţeană

2011-12-18T23:29:00.000+02:00

„Metamorfoza unui vis” (editura Ex Ponto), o monografie a teatrului de animaţie constănţean a fost lansată sâmbătă, la aniversarea a 55 de ani de la punerea în scenă a primului spectacol de teatru de păpuşi la Constanţa. Volumul poartă semnătura secretarului literar al Teatrului de Stat Constanţa, Anaid Tavitian.
Lansarea a reprezentat fără îndoială unul dintre cele mai importante evenimente ale agendei culturale tomitane de la finele acestui an. Aula Bibliotecii Judeţene „Ioan N. Roman” a fost plină sâmbătă de oameni care au ţinut astfel să-şi exprime aprecierea pentru cariera de peste un sfert de veac a lui Anaid Tavitian în sfera culturală constănţeană.
Invitaţii autoarei la lansare au fost publicistul Costache Tudor, jurnalista Steliana Bajdechi, conf. univ. dr. Constanţa Călinescu, directorul Teatrului pentru Copii şi Tineret Constanţa, Lică Gherghilescu, rolul de moderator fiind asumat de bibliograful Corina Apostoleanu.
Discursul unanim al celor care au luat cuvântul s-a centrat în special pe relevanţa culturală a teatrului de animaţie constănţean pentru comunitate şi nu numai, subliniind concomitent şi meritele incontestabile ale aportului lui Anaid Tavitian la consolidarea acestei zone culturale. Teatrul de păpuşi constănţean fiind calificat drept un ambasador al teatrului de animaţie românesc.
Prietenă veche a autoarei, publicista de origine armeană Arşaluis Gurău a ţinut să expună celor prezenţi parcursul profesional al acesteia, pentru a sublinia astfel expertiza omului de cultură Anaid Tavitian pentru a semna o lucrare de asemenea amploare.
Volumul „Metamorfoza unui vis” este „un jurnal sentimental”, aşa cum mărturiseşte autoarea, o incursiune necesară în periplul de peste jumătate de secol al teatrului de păpuşi de la malul mării, filmul transformării, chiar şi tehnice, a acestuia de la înfiinţare până în prezent. Cartea este totodată un elogiu adus tuturor celor care au contribuit la definirea destinului teatrului de păpuşi la Constanţa.
Vorbitorii au dorit să statueze faptul că teatrul de păpuşi nu este un segment al dramaturgiei consacrat exclusiv copiilor, ci dimpotrivă, el se adresează în egală măsură şi adulţilor. Teatrul de păpuşi este un mijloc la îndemână pentru „reîntoarcerea necesară la copilărie”, afirma conf. univ. dr. Constanţa Călinescu, cea care a dat girul acestui volum semnându-i prefaţa.
Cuvintele pline de căldură şi gratitudine adresate de câteva persoane din public au emoţionat-o vizibil pe autoare care a lăsat să-i scape o lacrimă de bucurie.
Cu modestia sa aproape proverbială, Anaid Tavitian a adresat câteva cuvinte celor veniţi sâmbătă să o susţină, mulţumindu-le pentru gândurile frumoase şi pline de încărcătură, dar şi pentru susţinerea acordată de-a lungul anilor pentru perpetuarea vieţii culturale constănţene. „Vă iubesc pentru că mă lăsaţi să fiu în continuare copil! (...) Sper să duceţi mai departe teatrul de păpuşi constănţean şi să sărbătorim împreună centenarul acestuia”, a conchis autoarea.
Lansarea s-a încheiat cu întreaga asistenţă în picioare, aplaudând minute în şir, lucru care, din nou, a pus-o pe Anaid Tavitian în postura dificilă de a-şi stăpâni emoţiile. Ulterior, aceasta şi-a răsplătit publicul cu o sesiune prelungită de autografe.

Pagini din diplomaţia demitizată a României

2011-12-18T13:00:00.003+02:00

Weekend-ul care tocmai a trecut a fost plin de evenimente editoriale la Constanţa. Sâmbătă, în sala Senatului Universităţii „Ovidius” a avut loc lansarea celui de-al treilea volum din seria „Pagini din diplomaţia României”, coordonată de prof.univ.dr. ambasador Ion M. Anghel, reprezentant al Asociaţiei Ambasadorilor şi Diplomaţilor de Carieră din România.
Volumul, de peste 1.000 de pagini, conţine scrieri purtând semnăturile unor universitari şi diplomaţi de carieră români care surprind viaţa diplomatică românească din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial până aproape de zilele noastre. Lucrarea, bazată în mare măsură pe mărturii ale diplomaţilor români, este o lucrare de real prestigiu ştiinţific, oferind cititorilor avizaţi, dar nu numai, o analiză critică şi pertinentă a activităţilor diplomaţiei române de la mijlocul secolului trecut, până în prezent.
Maniera de expunere a vieţii diplomatice autohtone propusă de prof. Ion M. Anghel este una frecvent evitată de colegii săi. Acesta vorbeşte fără menajamente despre standardele scăzute ale corpului diplomatic de astăzi, scoţând în evidenţă cu o urmă de cinism, faptul că mulţi dintre cei care aleg în prezent o carieră diplomatică o fac, frecvent, cu gândul la privilegiile legislative, ignorând aproape exigenţele aptitudinale.
Cartea pe care o propune fostul reprezentant al României peste hotare aduce unele elemente inedite cum ar fi de exemplu demitizarea diplomaţiei „etalon” a României din perioada interbelică.
Lucrarea pune pe tapet şi seria consecinţelor aderării ţării noastre la unele organizaţii şi tratate internaţionale.
Seria „Pagini din diplomaţia României” este un proiect editorial ştiinţific ce urmează întrucâtva modelul iniţiat de celebrul diplomat american, membru al grupului Bilderberg, Henry Kissinger, în lucrarea „Diplomaţia”.

Metallica lansează un nou EP – „Beyond Magnetic”

2011-12-15T01:51:00.000+02:00

Muzicienii trupei Metallica au lansat un nou album pentru a celebra aniversarea celor 30 de ani de carieră. Materialul discografic conţine doar patru piese şi se intitulează "Beyond Magnetic". Deocamdată, EP-ul este disponibil pentru download numai în reţeaua iTunes din Statele Unite, urmând ca săptămâna viitoare să devină accesibil în întreaga lume.
Despre această selecţie inedită, James Hetfield & Co. declară că este alcătuită din patru piese compuse iniţial pentru albumul "Death Magnetic", însă, la acea vreme, trupa s-a decis să aleagă numai zece din cele 14 piese compuse, pentru varianta finală a LP-ului. Băieţii mai spun că aceste patru piese au fost intenţionat păstrate pentru a fi lansate cu o ocazie specială. Şi ce ocazie mai bună ar fi putut găsi cei patru metalişti decât aniversarea a 30 de ani de istorie în muzică?

BEYOND MAGNETIC EP
01. Hate Train
02. Just A Bullet Away
03. Hell And Back
04. Rebel Of Babylon

Până la Urma...

2011-12-03T23:47:00.000+02:00

Am fost la concert Urma în club B!bl!otek (iar în cele cinci ore pe care le-am petrecut acolo nu mi-am putut da seama de unde titulatura...). Location: o hală de mici dimensiuni, neîncălzită, stângaci mobilată... Anyways, atmosferă slab calitativă. Cum de altfel ne aşteptam, a fost plin de copii şi, slavă Domnului, cum la fel ne aşteptam, nu am întâlnit mai mult de două-trei figuri cunoscute pe acolo...(bine ...unsprezece figuri cunoscute, unele dintre ele ale unora pe care nu-i mai credeam în viaţă)

Pe afiş scria că ora începerii este 22:00. Ok, ne-am spus noi, asta înseamnă aproximativ 23:00. Ei bine, a fost (00.00!!!) când, pentru o oră şi-umpic au urcat pe scenă Chester. Nu m-am putut abţine şi m-am întors towards my partener şi i-am sugerat să nu se simtă prost dacă nu ştie pe de rost versurile.

Cred că tot pe aici am povestit de un concert Luna Amară în care insinuam că trupa a venit cu fanii de acasă. Eram convinsă că sportul ăsta nu se mai practică, dar iată că ...Chester au avut pe toată durata recitalului o trupă de vreo şapte – opt copchii de vreo 15 ani (cu zece pe linie la mate şi olimpici la fizică după cum arătau) care le-au asigurat cheerleading-ul, manifestând maximum de extaz.

Solistul tot anunţa „acum vom cânta o piesă nouă”, „urmează o altă piesă nouă” şi mă întrebam dacă vreuna, oricare dintre piese e în vreun fel veche pentru cineva prezent aseară acolo!!! I mean really!

La final, my partner towards me: „Dacă strigă cineva ‘bis’, mă duc şi-l bat”. Cineva a cerut bis... în glumă, desigur!

Motto: „De ce te vaiţi, mă? Zi ce ai de zis!”

Chester mi-au părut ceea ce-mi place de obicei să numesc trupă de garaj, care cântau un fel de p...unk, na... punk, bine, fie... O mieunătură acompaniată de doo chitare. Left me completly numb. Vorba aceea: câte bordeie, atâtea feluri de a înţelege warm-up-ul.

Personal nu m-am dat niciodată în vânt după punk. Ascult cel mult Bad Religion şi aici chiar mă opresc. Pe trei sferturi din durata în care Chester s-au aflat pe scenă am simţit nevoia, aproape de sevraj, de ceva grawling. Ultimele doo piese le-au cântat alături de un constănţean care a adus (în sfârşit, mulţumesc Doamne!!!) touch-ul de grawling. Un argument în plus pentru o ipoteză mai veche de-ale mele potrivit căreia constănţenii ar asculta cu plăcere orice s-ar termina în –core.

Urma... scapă turma

Strategia de warm-up absolut execrabil a dat roade, căci pe la 01:...something, când au urcat pe scenă în cele din urmă...Urma, toată lumea s-a trezit instantaneu din letargie şi a izbucnit în ropote de aplauze.

Urma sunt băieţi fini, cu apucături sănătoase de trupă din vest, care îşi respectă fanii şi pun doze mari de pasiune în ceea ce întreprind pe scenă. Nu-s previzibili, în niciun caz plictisitori (Chester, watch and learn!). De când au urcat pe scenă au ridicat publicul în picioare şi aşa l-au ţinut preţ de două ore.

Piesele băieţilor sunt pline se pasiune, de forţă şi mult, mult bun gust. Cu adevărat nişte instrumentişti desăvârşiţi (păcat de sonorizarea slabă ce le-a fost pusă la dispoziţie în clubul lu’ peşte). Iar despre vocea solistului ce aş mai putea să spun... din punctul meu de...auz, omul ăla cântă dumnezeieşte.

All in all, exceptând locul în care s-a desfăşurat, organizarea românească (trade mark) şi surogatul de trupă din deschidere, concertul Urma a meritat toţi banii şi toată energia consumată.

2011-11-22T22:05:00.000+02:00

2011-11-17T01:14:00.000+02:00

Două zile la rând m-am abătut de la drumul de la birou spre casă şi am ajuns (cu mici escale) tocmai până la universitate. Şi toată lumea era în blugi, iar toţi blugii erau în cizme...

Poate zilele următoare voi scrie un text memorabil despre cum să îmbătrâneşti cu 20 de ani în cel mult patru luni (for dummies).

Meanwhile... I'm overdosing on different sorts of tea.

Forever not yours,
Kamikaze

2011-11-16T21:26:00.000+02:00

I'm still 23, but I have failed...

2011-11-15T01:16:00.002+02:00

Imaginează-ţi o pânză relativ măricică, destul de veche, deloc îngălbenită. Tragi de ea şi se destramă... siiiimplu, uşoooor... ia uite, acum ai în mână două bucăţi din pânza aia.

Serios, întâi începe să-ţi plouă, apoi ai coşmaruri, după aia încep să se uite la tine cu sprânceana ridicată ... şi totul se destramă, simplu, uşor... viaţa ta nu mai pare altceva decât o căsuţă din paie...

Cum faci să începi, în mijlocul tornadei, să cari cărămizi şi să zideşti pereţi? Cum?! Eu aproape am împietrit de frică

(n-are punct, pentru că nu s-a terminat)

Another letter to the Vodka drinker

2011-11-14T00:53:00.000+02:00

It seems we got to the point where we’re unable to look each other in the eyes. We’re both in love with other people now and I don’t know how you’re feeling (I don’t even want to guess), but it kind of bothers me not to able to talk to you the way I used to. I don’t know if I miss what we once had. I’m sure you’re better off with her, ‘cause she’s a miracle (one I wasn’t able to accept). And all of a sudden, one late night it came to my mind that despite the non existent relationship we’re having now, what we had back then was really beautiful. I don’t regret it happened, I’m not sad it ended, I’m just glad we… had that time together back then.

It’s weird though how much I used to burn when I was around you and now, every time we meet my body seems to get cold and I mentally push you away, not because I have to, but because I want to.

I don’t know if back then you hurt at least half as much as I did. You most probably didn’t, because of the two of us you were the one who had someone to turn to, someone to hold. I don’t even know why I’m writing this. Our story remained buried somewhere far back in time.

I’m thinking that may be I’m writing this because somewhere deep in my subconscious I realize that you can’t look at me (different than you used to), you can’t talk to me (without risking going back …there) …and I’m pretty sure we feel the same. I’m pretty sure that none of us wants to go back to where we started (for as good as it was).

I remember you used the term “bad timing” and I struggled to understand (truth is I couldn’t). But things don’t last forever and our time was up before … before we got the chance to use it. Truth is I never found the “good time” for this kind of things; somehow I always come up late and miss all the fun, feed on the leftovers.

I’d rather play with a broken porcelain doll than with a cheap ‘made in China’ robot.

Young ♥s run free

2011-11-12T01:10:00.000+02:00

„Love only breaks up, to start over again. (...) you won't have your man while he is busy loving every woman that he can”

2011-11-10T01:33:00.000+02:00

Sunt prea depresivă să scriu...
Nici nu mai ştiu ce mă deranjează de fapt sau ce mă frământă cel mai tare.
Nu vreau să văd pe nimeni. (Not even you, C.)
Nu vreau să vorbesc. [My brain understands]

Insane.

P.S.: De data asta nu e vorba despre oameni

2011-11-09T00:41:00.001+02:00

Am obosit

Acesta este argumentul pe care am de gând să-l folosesc pentru a-mi justifica pesimismul exacerbat din ultimul timp. Sincer acum, ce-o fi aşa rău în faptul că-s mereu nemulţumită, că mereu aş schimba totul din rădăcini? Probabil nu e în regulă că m-am acreditat spectator la propria-mi existenţă. „Nu-i deloc bine aşa, dar ce-i de făcut? Nu ştiu, să lăsăm astrele să decidă...” Îh!

N-am timp

Ăăă... da, cum spuneam... nu am timp.

Găsesc totuşi răgaz, zi de zi, să-mi fie ruşine că mi-am tras la xerox cuvântul şi vântul mi-a luat toate copiile. Nu-i deloc de glumă, căci acum va trebui să alerg s-adun ce s-o mai putea salva.

Oh, how the Hell did I end up like this?...

2011-11-08T21:09:00.000+02:00

draf03

2011-11-07T00:57:00.001+02:00

Seară de seară, citesc cu jind ce mai scriu alţii şi sorb cu real nesaţ exprienţe cotidiene străine şi recitesc un text de mai multe ori încercând să înţeleg, încercând să mă regăsesc (poate aşa nu mă voi mai simţi singură).

Am spus cu jind pentru că eu nu mă pricep să scriu. Din nou m-am amăgit, dar pare-se că am creierul ambalat în vid şi zilnic îmi croiesc drum printre frustrări. Nu-mi pasă ce crezi tu despre asta.

Am descoperit că sfaturile sunt o invenţie inutilă.

Nu mai ştiu cum e corect. Nu mai ştiu nimic. De fapt ştiu doar că vreau să plec. De ce o fi asta imposibil? Cine decide timpul potrivit?

Odată am zis „gata”, am stins luminile şi m-am cărat acasă, dar apoi m-am întors, am aprins lumina şi ... ah! Asta numai pentru că am luat în seamă sfaturile. Nu trebuie să mă uit niciodată în urmă.

Urăsc alarma de dimineaţă, îmi urăsc telefoanele, urăsc toţi bărbaţii...

De fapt hai s-o luăm altfel, mai jos voi face o listă cu lucrurile bune care mi s-au întâmplat:

draft02

2011-11-06T00:15:00.000+02:00

Am aruncat câteva pietricele, dar adevărul e că (încă) nu merge. Nu pot să scriu, nu mai ştiu deloc cuvinte. Am vreo două maxim şase cărţi începute de mai bine de un an plus o listă maaaare de „lecturi obligatorii”. Ce-am mai citit din noiembrie trecut până acum? Uhm... ştiri. Umblu cu o carte în geantă, una pe care mă încăpăţânez s-o termin de citit până... până când?

În fiecare seară, after work, stau ore întregi şi număr virgulele altora şi parcă nu lipseşte nimic. Ce pot să fac eu acum decât să iau un puzzle gata făcut, să-l desfac şi să-l recompun? Nimic nou sub soare.

Visez cu ochii deschişi că lucrarea mea de dizertaţie se va scrie singură şi mă va scuti să repet istoria cu statul în noaptea dinaintea predării să... scriu.

Cuvinte-le nu se m-ai le-agă. (Dacă s-or fi închegat pe bune vreodată...).

E atât de linişte când stai ascuns şi cumva am căpătat un zâmbet de care nu mai reuşesc să scap.

Şi am pierdut multe pe drum şi am rupt bandajul de pe o rană şi am zâmbit larg de durere şi sunt pliiiiină de răni din astea. :))))

[Au început să iasă şobolanii]

2011-11-05T15:42:00.001+02:00

courtesy of Alexandra M.

unsent01

2011-11-05T01:18:00.000+02:00

"Knock, knock!"

"Who's there?"

"Amish..."

"Amish who?"

"Amish You!"

*asshole

[draft]

2011-11-02T22:31:00.000+02:00

E linişte, dar e liniştea dinaintea replicii furtunii. Am tras linie, dar potopul n-a trecut. Mă pregătesc să scriu nota de subsol.

Mintea mi-e încă acolo, minut de minut. Nu mai vreau să stau cu obloanele trase pentru a-mi putea conserva liniştea. Vreau să merg pe stradă ţinând capul sus, fără să-mi mai fie teamă de ghiveciul care-mi ameninţă ţeasta. Ghiveciul ăsta nu-i vreun drob de sare; el cade, cade şi de trei ori pe zi.

Hamsterul a obosit şi stă acum întins, ros de frustrări.

Nu mai vreau, pentru că nu mai pot, Orice dorinţă mi s-ar putea îndeplini acum, sunt în stare s-o refuz.

N-am nevoie de indiferenţă

Nu e în regulă că ignoră regulile gramaticale

Nu eu i-am frânt lui inima

Nu eu m-am lepădat de ea

Nu sunt Leu cu ascendent în ...şarpe

N-am trecut pe cealaltă parte a străzii

În fine...ducă-se, căci eu am avut mereu curaj. Am dat tot şi m-am şi împrumutat.

A fost cutremur de 17 pe Richter şi Big Ben-ul n-a căzut.

2011-10-26T22:31:00.000+03:00

Are you gonna hold my hand?

2011-10-23T00:40:00.000+03:00

2011-10-22T17:07:00.002+03:00

Patience, for this too will pass...

The unlikeable

2011-10-22T01:00:00.000+03:00

I’ve been trying for some time now to write something down, but somehow I still find it difficult to write, to put down any thoughts. I don’t seem to figure out any explanation for that. Practice makes perfect, one might say, but I think I’m also unmotivated. Given the situation, lately I’m trying to calm down a little bit, or a little bit more. I’ve been receiving negative feed back from close friends and family and I could not fight their words, because they were right. Several features of my behavior are defective and sooner or later that needs to change.
A while ago I was writing about some major disappointments I had. Well, add another one or two or maybe even three to those.
Right now I feel like I have a stake to fight for, something that takes loads of patience to accomplish and I find it very difficult to put up with it since I lack patience by default. Some say I’m fighting for a lost cause and it would be better if I gave up once and for all and “move on”. But even though I feel like giving up at least three times a day and I feel like I’ve tried everything in absolute vain, I still don’t want to let this go. Most of all, even if this doesn’t work out the way I want, I still want to prove something to myself, so… painful show goes on.
I have deep roots of unhappiness, I’m always negative and pessimistic and always running around a vicious circle of negative energies. It has added unnecessary years to my face instead of adding it to my behavior. I’m a child stuck in the body of a full grown woman. I lack experience I missed things I’m never going to run into again. What bothers me most about this is that it drags me down, makes me function with a permanent delay. Honestly, I often find myself scared that I’m never going to fill up the gap, get on the right track do the “right” things (as socially accepted – whatever that means). Point is I have needs and I’m unable to fulfill them. I’m most worried about long term consequences. I look back to things and people I’ve left behind and I try to analyze the reasons and I always come up with a scenario that I want to put behind, to forget, to erase. Everyday I want to be able to start over, but I don’t have the enough amount of optimism to see a bright new start in every sunrise. I simply want to fix some things… I just wish I was given the chance to make things right…
Most of all, I need some time alone to learn how to deal with myself, before I deal with…others.

object of lust

2011-10-08T20:32:00.002+03:00

Primele două luni

2011-10-01T01:45:00.000+03:00

2011-09-28T11:57:00.000+03:00

2011-09-15T02:23:00.000+03:00

Atââât!

2011-09-09T20:30:00.000+03:00

2011-08-29T20:10:00.000+03:00

I think I'm gonna need an overdose of these...

Blowing bubbles

2011-08-27T22:17:00.002+03:00

Paranoid

2011-08-24T10:47:00.000+03:00

I think I might need some time by myself. I'm yearning for a vacation. I'm expecting the worse after the situations I've created...
I'm not sure of anything right now. I have no idea what I can or can't do. I don't know which way to take.

Insecte acoperite de rouă

2011-08-20T18:25:00.000+03:00

Telegramă

2011-08-18T21:34:00.000+03:00

Plouă. Stop. De 18 zile ...plouă. Stop. Se intensifică pe zi ce trece. Stop. Încă nu s-au înregistrat descărcări electrice sau grindină, dar, în perioada următoare, se prognozează şi aşa ceva. Stop. Din bătrâni se spune că ar trebui să mai stea ploaia cam prin februarie. Stop. Tot înţelepciunea populară spune că nu e bine ca în astfel de momente să te adăposteşti sub vreun copac...Stop.

2011-08-16T00:28:00.000+03:00

2011-08-15T19:15:00.000+03:00

So there we are again standing alone with nothing to hang on to. Searching constantly for some superficial support, but there's no such thing out there right now. All the seats are taken, so we'll just have to stand... try not to fall... and if we do, there will be no hand to help us stand up.

We've been here so many times before, we know too well how long this can last and we sure know how it ends. We certainly have no clue how to put up with this...

15 ani de la moartea lui Sergiu Celibidache

2011-08-14T12:20:00.000+03:00

2011-08-14T00:06:00.002+03:00

“Nobody ever became a writer just by wanting to be one. If you have anything to say, anything you feel nobody has ever said before, you have got to feel it so desperately that you will find some way to say it that nobody has ever found before, so that the thing you have to say and the way of saying it blend as one matter - as indissolubly as if they were conceived together.”

F. Scott Fitzgerald

2011-08-10T23:22:00.000+03:00

...when people walk away from you, let them go; your destiny is never tied to anyone who leaves you and it doesn't mean they are bad people-it just means that, their part in your story is over...

Să fiu cuminte!?

2011-08-09T22:15:00.000+03:00

De mică îl vedeam pe Tarzan plimbându-se dezbrăcat. Cenuşăreasa venea acasă la 12 noaptea. Pinocchio zicea minciuni. Aladdin era hoţ. Batman mergea cu 320 km la oră. Albă ca Zăpada locuia cu şapte bărbaţi. Popeye fuma şi era tatuat. Tom şi Jerry se băteau ca chiorii. Prea târziu!!! Nu e vina mea, este vina copilăriei mele!

via Anca

Simply Johnny

2011-08-06T13:38:00.000+03:00

Wanted look

2011-08-05T21:16:00.000+03:00

Cu ce credeţi că îl are la mînă Băsescu pe Pleșu?

2011-08-03T19:34:00.000+03:00

-Ardea furnici cu ochelarii
-Citea la serviciu după program. Sigur există înregistrări cu Pleșu citind!
-Făcea pipi pe colac
...-Înfunda chiuveta după ce se pensa
-Împrumuta cărți de la Băsescu și ori nu le dădea înapoi, ori le înapoia citite și/sau scrise cu pixul
-Se îmbăta și-l făcea de rîs la Golden Blitz
-Și-a făcut cont pe Facebook crezînd că-i un site cu cărți
-Era membru fondator al unui grup de interese și dialog social
-Sforăia

Sursa

2011-08-03T16:08:00.004+03:00

"Is he worth it?"

"No, he ain't..."

Fail v. 14.1

2011-08-02T19:02:00.001+03:00

Nu ştiu... dar nu pot să râd. De data asta nu pot să fac haz de necaz... Se pare că nu încetez să iau deciziile greşite, s-o iau pe drumuri fără întoarcere. S-a întunecat cam de tot... Am irosit singura, poate cea mai importantă şansă din viaţa mea. Acum nu am încotro decât să stau în cuşca pe care mi-am creat-o şi să mă uit la cei din jur cu trec pe lângă mine, cum se îndreaptă către lucrurile pe care, cu atâta uşurinţă, le-aş fi putut avea, nu mai departe de acum o lună... Am dat vrabia din mână pe cioara de pe gard, ca în final ele să zboare împreună!
Nu pot fi optimistă, nu când o dau în bară într-un astfel de mod. Am pierdut (iremediabil) mai mult decât mi-aş fi putut închipui... Nu vreau să aud morală gratuită de tipul "ai pierdut un tren, vine altul", pentru că eu am pierdut Orient Express-ul! Ca şi când nu-mi însuşisem cum trebuie lecţia că în viaţă există şi imposibil. N-am ştiut ce doză de risc merită să prind şansa asta. Părea ideal şi acum se dovedeşte că era chiar perfect. N-am ştiut când să pun punct şi s-o iau de la capăt, iar acum nu-mi rămâne decât să mă chinui să scriu povestea fără sfârşit şi, aparent, fără sens. Dar am mai învăţat un lucru, acela că nu trebuie să ceri niciodată ajutor, nici celor mai buni prieteni.
Ar fi în zadar să mai încerc acum să mă consolez ca un copil, când eu am ratat ca un om mare.
Cumva, s-ar părea că nu am parte decât de drumuri închise. Cineva probabil va spune că e doar un moment nefericit pe care îl voi depăşi, că soarele aşteaptă după primul colţ... Nu, faptul că se opreşte ploaia nu înseamnă că răsare soarele. N-am avut parte de momente fericite după câte un necaz, ci doar momente de uitare. Sigur, sîngerarea se opreşte, durerile dispar, rănile se vindecă, dar rămân cicatricile... şi cu ele defilezi toată viaţa. Pe unele le porţi pe faţă.

Ia de aici words of wisdom

2011-07-24T00:16:00.000+03:00

What you want is what you get

2011-07-22T23:28:00.001+03:00

I'm tired of hiding like I'm (we're) doing something wrong. I don't want to pretend that I don't care and that I find it easy to let (you) go. Even though I'm not in love with you, I care and I find it quite hard to deal with the idea that I'm not going to see you or be able to speak to you again. You don't have the right to refuse me my memories, after you selfishly insisted we created them!

I don't feel comfortable to put up with your stone cold attitude. I don't even care what you want or I'd better say don't want at this time. I decided that for the time that we got left I'm going to be selfish, as selfish as you used to be when I begged you not to. It doesn't even matter if I'll get bruised out of this, I just want to hold you close, feel your warmth, because this is what will keep me grounded for some time after you'll vanish.

Then we won't have anything to worry about, we'll just go on with our lives as if we never met...

2011-07-14T17:12:00.000+03:00

2011-07-13T17:31:00.002+03:00

2011-07-12T21:02:00.000+03:00

2011-07-05T23:25:00.000+03:00

2011-07-02T20:00:00.000+03:00

2011-07-01T23:11:00.000+03:00

2011-06-27T19:33:00.001+03:00

2011-06-26T15:42:00.000+03:00

2011-06-26T15:41:00.001+03:00

Uhm...tweet

2011-06-24T00:25:00.000+03:00

-It's been a rough day and in the end I'm left standing out in the rain-

-I guess we're out of happy ends again-

-It's been six months and I think I'm falling in love-

-All I need is a god damn glass of water-

2011-06-22T21:42:00.002+03:00

2011-06-20T20:04:00.000+03:00

Fine, so now I have mascara split all over my face... great! I stood in front of the gun twice in the past weeks and let me tell you I'm not bullet proof.

2011-06-18T12:19:00.005+03:00

Oh, boy... the June issue is going to be sooooo thick

2011-06-17T22:30:00.000+03:00

It's Friday and I'm in love!

2011-06-16T21:41:00.001+03:00

2011-06-16T18:35:00.002+03:00

Late night confession (not as kinky as you would expect)

2011-06-14T01:24:00.000+03:00

Being an adult turns out to be so... overwhelming sometimes - there, I said it.

- keeping up with a job that I totally hate, while I try to figure out some ~~magic~~ way to accede to a more rewarding one. Maybe I just need to keep in sight that you can never climb a ladder with your hands in your pockets. I feel old and every so often it seems that I'm running out of time to fulfill my dreams and goals.

- I try to focus on several things at once, even though I know that it's not the best strategy, on the contrary, it prevents me from doing either of the things properly.

- lately (shut up) I tend to develop little obsessions... in other words, I keep myself from being happy. Right now, I'm not happy with anything that goes on in my life and that's because it seems to me that I have compromised and I have taken less than I should or could have. But then again, that I can fix... somehow... I just need to figure how... hmm...

Finally, if you happen to read this, I want you to know that never before, in the last five months, had I missed you so much. (don't bother, it's probably just my pms - can't wait to see you tomorrow!!!)

2011-06-13T19:14:00.002+03:00

Loren Kemp by Rokas Darulis

2011-06-12T13:52:00.000+03:00

Note to self:

2011-06-12T11:45:00.001+03:00

- be patient

- stay positive

- ~~try to be optimistic~~ (system error - we apologize for this inconvenience)
- try to write something
- STOP eating so much
- remember to read something

...but first, coffee

I needed to read this

2011-06-11T17:29:00.000+03:00

Today, while surfing Tumblr I found this blog, where I read this post:

"This man comes into my job almost every day with a free frosty coupon. He’s homeless, and he’s also of the nicest homeless people that come here. He just made me want to hug him when I saw him mixing ice in what was left of his frosty, just to have a bit more. Smh, I’m giving him another free one. This is saddening me, seriously. I went up to him and offered him one, he smiled and said “naahh” I said you sure? Is there anything I can help you with? He laughed and shook his head in a polite way. One of the most humble people to come through here… Every other one is usually rude, and angry. But this man still keeps his joy. This tells me I should never have a reason to frown, if he can still manage to smile."

2011-06-11T16:38:00.000+03:00

She believed he was a hero

2011-06-09T13:13:00.000+03:00

2011-06-06T22:10:00.000+03:00

2011-06-03T21:29:00.000+03:00

Hur gör jag berätta alla dessa saker du tvinga mig att dölja? Hur visar jag dig hur mycket du betyder för mig och att jag längtar efter att komma närmare dig? ... Hur vet jag hur mycket jag önskar att du skulle låta mig vara en del av ditt liv? Hur gör jag du ser jag bryr mig om alla de saker du tror jag inte och hur gör jag du förstår att jag inte behöver mer än du kan ge just nu? Hur gör jag du förstår det är du som jag vill och ingen annan? Hur bryter jag ner murarna du lagt mellan oss?

2011-06-03T11:54:00.002+03:00

Nerd rage

2011-06-01T21:56:00.000+03:00

Dacă nu mor mâine, nu mai mor niciodată!!!
homework: undone
dead line: tomorrow

Current mood

2011-05-31T20:09:00.000+03:00

Uh...this too shall pass

For the good times

2011-05-30T17:33:00.001+03:00

...lay your head upon my pillow, hold your warm and tender body close to mine and make believe that you love me...

News Alert

2011-05-28T19:55:00.000+03:00

Cred că sunt pe cale să-mi compromit viitorul

...and this is the moment when I totally freak out